Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Iran

Vladimir Putin va efectua o vizită oficial în Iran

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Iran la mijlocul lunii august, la puţin timp după învestirea noului preşedinte iranian Hassan Rohani, în vederea relansării negocierilor privind dosarul nuclear iranian, a anunţat miercuri cotidianul rus Kommersant.

”Vizita este prevăzută pentru (perioada) 12-13 august”, a precizat o sursă apropiată Ministerului iranian de Externe, citată de publicaţie.

„Kremlinul ia în calcul să profite de sosirea la putere a noului preşedinte Hassan Rohani pentru a relansa negocierile privind programul nuclear iranian, care sunt într-un punct mort, scrie Kommersant.

Clericul moderat Hassan Rohani va fi învestit, pe 3 august, în funcţia de preşedinte al Iranului.

Rusia şi Statele Unite s-au declarat „prudent optimiste” în legătură cu dosarul nuclear iranian, după alegerea lui Rohani în iunie. Vladimir Putin a admis că ar exista speranţe privind „noi oportunităţi pentru rezolvarea problemei nucleare iraniene”.

Occidentalii suspectează Iranul că intenţionează să creeze o bombă atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, fapt pe care Teheranul îl dezminte.

Vizita lui Putin în Iran, „va permite să vedem dacă noile autorităţi iraniene sunt pregătite să facă mai multe eforturi pentru a lua în calcul cerinţele comunităţii internaţionale„, a declarat o sursă diplomatică rusă, citată de Kommersant.

C.I.

NICIUN COMENTARIU