Vizita lui Putin la Budapesta – un eșec al diplomației europene

Boicotul informal din partea liderilor UE a fost abandonat, prin cedarea Ungariei

putin_orban

Președintele rus Vladimir Putin se află marți la Budapesta, pentru o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban, într-un demers diplomatic cu impact major asupra situației geopolitice și economice din regiune.

Putin încearcă să iasă din izolarea economică și politică generată de ofensiva militară împotriva Ucrainei și de politica de modificare a granițelor. Viktor Orban încearcă să-și găsească aliați în afara UE, după auto-izolarea impusă prin politicile autocrate și naționaliste, și să își asigure aprovizionarea cu resurse energetice.

Miza României este una foarte importantă, în contextul în care Ungaria se apropie tot mai mult de strategia Moscovei pe mai multe teme: revizuirea granițelor, autonomiile teritoriale impuse prin intervenție armată din exterior, ocolirea României cu noile proiecte de transport al gazelor, păstrarea Rusiei ca sursă-monopol pentru piața de gaze a Europei Centrale.

De asemenea, România este într-o situație dificilă, în contextul în care Rusia exercită o influență puternică, acceptată sau nu, asupra tuturor vecinilor statelor vecine: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria.

Agenția Bloomberg afirmă că Orban încearcă să concretizeze eforturile de apropiere față de Moscova printr-o înțelegere pe termen lung, flexibilă, în domeniul energiei, în condițiile în care contractul de furnizare de gaze pe 20 de ani expiră în acest an. În discuțiile cu grupurile parlamentare, Orban a exclus însă posibilitatea încheierii unui acord pe termen lung. Un alt subiect va fi conflictul din Ucraina.

”Orban caută să-și fructifice apropierea față de Rusia. Cea mai bună cale este să asigure gaz ieftin pentru Ungaria”, a declarat Tamas Boros, director al think-tank-ului Policy Solutions din Budapesta.

În interiorul UE, Orban și-a justificat în dese rânduri opoziția față de sancțiuni economice mai dure împotriva Rusiei, prin dependența Ungariei față de gazele rusești. Aceasta este prima vizită bilaterală a lui Putin într-un stat al UE, după iunie 2014.

Luni seară, peste 2.000 de persoane au protestat în Budapesta față de această viziune strategică a lui Orban, sloganul principal fiind ”Nu Putin! Da Europa!”.

 budapesta

Orban a intrat în spațiul public în anii ’80, când s-a remarcat ca lider al studenților, cu un discurs anti-sovietic.

Jozsef Tobias, liderul opoziției socialiste de la Budapesta, a afirmat că toți liderii UE și-au anulat orice întâlniri cu liderul rus, iar Ungaria a rămas singură în această poziție.

”Cu această vizită, președintele rus vrea să arate că nu este în conflict cu statele UE”, a afirmat Tobias, citat de MTI.

Acesta s-a referit la un sondaj recent, potrivit căruia 60% din unguri nu sunt de acord cu proiectul de dezvoltare a centralei nucleare de la Paks, pe baza unui credit netransparent de 10 miliarde de euro de la statul rus. Potrivit unui proiect din Parlamentul de la Budapesta, termenii acestui acord ar trebui să rămână secreți timp de 15 ani.

Fostul premier Ferenc Gyurcsany, lider al mișcării de opoziție DK, a afirmat că vizita lui Putin este un ”eșec” al diplomației ungare. Acesta a amintit că, după reuniunea G20 din noiembrie, niciun lider european nu a dorit să aibă o întâlnire bilaterală cu Putin și că această vizită este doar în interesul lui liderului de la Moscova, care poate demonstra că a produs o bresă în această politică de boicot. Gyurcsany a afirmat că Orban ar trebui să încheie acest dans între Moscova, Bruxelles și Berlin, ”pentru că Ungaria este legată de alianțele din interiorul Uniunii Europene”.

Vlad Bârleanu
Emanuel Stan

NICIUN COMENTARIU