VISCOL ÎN ROMÂNIA. Drumuri închise, zeci de oameni blocați în mașini

Nu mai puțin de 24 de oameni au rămas blocați în mașini timp de o oră, iar șapte drumuri judeţene din Bacău, Suceava şi Constanţa au fost închise pentru scurt timp din cauza ninsorii şi a viscolului din ultimele 24 de ore.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că peste 1.700 pompieri au intervenit, joi şi în noaptea de joi spre vineri, cu 270 de mijloace, pentru a ajuta persoane rămase blocate cu maşinile în trafic, din cauza zăpezii şi a viscolului, dar şi pentru scoaterea apei din gospodării, curţi şi subsoluri.

În ultimele 24 de ore, pompierii au fost solicitaţi să intervină la 1.240 situaţii de urgenţă, dintre care 19 incendii, 1.088 pentru acordarea primului ajutor medical, trei misiuni de descarcerare şi şase pentru deblocare şi salvare. De asemenea, 832 de persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD, iar 17 au fost salvate.

În trei dintre cele 14 judeţe care joi au fost sub avertizare Cod galben de ninsori şi lapoviţă – Bacău, Suceava şi Constanţa -, circulaţia pe şapte drumuri naţionale a fost închisă temporar, pentru deszăpezire şi împrăştiere de material antiderapant. Singurul drum pe care vineri dimineaţă era în continuare întreruptă circulaţia este DJ 243B Parincea-Poieni-Năstăseni, în judeţul Bacău, însă se putea circula pe rute ocolitoare.

Din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, 14 autoturisme în care se aflau 24 de persoane au rămas blocate pe drumurile din judeţul Suceava, între 40 de minute şi o oră şi jumătate, pompierii şi poliţiştii intervenind cu forţe şi utilaje pentru deblocarea maşinilor, se mai arată în comunicatul IGSU.

Astfel, au rămas înzăpezite 10 maşini, în care se aflau 17 persoane, pe DJ 209C între localităţile Moara şi Drăgoieşti, un autoturism, în care era doar şoferul, pe DJ 208E între Forăşti şi Manolea, un alt autorism, în care erau două persoane, pe DJ 208B între Siminicea şi Dumbrăveni şi două autoturisme, în care erau patru persoane, pe DC 70A între Bosanci şi Cumpărătura.

În cele 14 judeţe din jumătatea de est a ţării care joi au fost sub avertizare Cod galben de ninsori, lapoviţă şi vânt, dar şi în alte judeţe, echipaje de pompieri, alături de jandarmi, poliţişti şi voluntari, au sprijinit autorităţile locale şi populaţia să cureţe zăpada sau să scoată apa din gospodării.

R.D.

NICIUN COMENTARIU