14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:46
No menu items!

Violență extremă. Parlamentar lovit de protestatarii #rezist. VIDEO

spot_img

Protestatarii #rezist au recurs la acte de violență chiar și asupra unui parlamentar al României, în timp ce manifestau în fața Palatului Parlamentului.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a fost bruscat și huiduit, miercuri, de către protestarii care se aflau în fața Palatului Parlamentului, acesta având nevoie de protecția jandarmilor prezenți la manifestare, anunță Mediafax.

Protestarii care se aflau, miercuri, în fața Palatului Parlamentului, l-au surprins pe deputatul Nicolae Bacalbașa în timp ce ieșea din instituție și l-au huiduit. De asemenea, aceștia l-au bruscat și i-au adresat numeroase jigniri. Nicolae Bacalbașa a avut nevoie de protecția jandarmilor, pentru a putea traversa în siguranță parcul Izvor și pentru a ajunge la stația de metrou.

„Nu scăpați!”, „Comunistule!”, „Hoții!”, sunt doar câteva dintre lozincile pe care protestarii i le-au adresat lui Bacalbașa.

Câteva zeci de persoane se află, miercuri, în fața Palatului Parlamentului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de recentele modificări ale codurilor penale deoarece, spun aceștia, prioritățile aleșilor nu sunt domeniile sănătatea sau educația, ci „salvarea lor din fața acuzațiilor penale”.

Valeriu Motoc