27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 19:50
No menu items!

Victor Ponta va fi audiat la Comisia Juridică la ora 16.00. Votul, marți în Plen

spot_img

Premierul Victor Ponta nu și-a studiat dosarul trimis de DNA Comisiei Juridice, unde va fi audiat luni după-amiază

Ponta_Hunor_Bela

Membrii Comisiei Juridice, care trebuie să dea aviz pentru cererea procurorilor, de începere a urmăririi penale pe numele premierului Ponta, au anunțat că tot luni după-amiază vor da votul lor. Raportul Comisiei Juridice, indiferent că este pozitiv sau negativ, merge în Plenul Camerei Deputaților.

Victor Ponta a declarat la ieșirea din ședința Comisiei Juridice că a cerut și i s-a aprobat ca audierea lui să se facă luni după-amiază, iar votul în plen să fie marți.

Premierul a stat foarte puțin în fața Comisiei Juridice, întrebat apoi de jurnaliști dacă și-a studiat dosarul, el a spus că „nu are ce dosar” să-şi studieze şi îşi va susţine punctul de vedere în plen.

Am cerut Comisiei juridice să nu tergiversăm lucrurile, dacă este posibil ca astăzi sa fiu audiat şi mâine să se dea votul. Au fost de acord, a fost vot unanim, la ora 16 vin să-mi spun punctul de vedere. Nu am ce dosar să studiez şi nici nu am nevoie de avocat. Vin, îmi spun punctul de vedere aici, doar nu o să va spun dumneavoastră înainte de ora 16 ce o să le spun membrilor Comisiei la acea oră.

Victor Ponta

Premierul a mai adăugat că cele 5 volume ale dosarului vor fi studiate de avocații lui.

La şedinţa Comisiei juridice sunt prezenţi 23 de deputaţi, membri ai comisiei. Lucrările Comisiei juridice a Camerei se desfăşoară cu uşile închise, fără prezenţa presei.