Victor Ponta, la coadă în fața peșterii Sfântului Andrei

ponta

Premierul Victor Ponta a participat, sâmbătă, la slujba religioasă de la Mănăstirea „Sfântul Andrei”, din judeţul Constanţa, apoi a stat la coadă pentru a intra în peşteră şi a se ruga. „Nu mi-a căzut rangul. Dacă timpul îmi permite stau la coadă, dacă nu, nu mă duc în faţă”, a spus Ponta în timp ce aștepta să intre în peșteră. La ieşire, el a aprins o lumânare.

Nici aici, nici la alte evenimente religioase, cum e Sfânta Parascheva, nu m-am dus niciodată în faţă şi ar fi un semn de lipsă de respect pentru cei care stau la coadă. După cum aţi văzut, nu mi-a căzut rangul, ca să zic aşa. Dacă timpul îmi permite stau la coadă, dacă nu, nu mă duc în faţă

Victor Ponta
prim-ministru

Trei femei în vârstă l-au întrebat când li se vor mări pensiile, iar Ponta le-a răspuns că de la 1 ianuarie.

Totodată, premierul le-a urat “La mulţi ani!” celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Andrei şi a spus că îşi doreşte ca atât de Sfântul Andrei, cât şi de Ziua Naţională românii să fie “mai liniştiţi”.

Vreau să le urez «La mulţi ani!» tuturor celor care îşi serbează ziua de nume. Mă bucur foarte mult că înainte de Ziua Naţională este ziua patronului religios al României, Sfântul Andrei, şi că îmi doresc, în aceste zile, aşa cum vremea e foarte frumoasă, să fim cu toţii mai liniştiţi şi să facem lucruri bune

Victor Ponta

Întrebat ce cadou îi va face fiului său Andrei, premierul a spus că îl va lua la parada organizată de Ziua Naţională, la Bucureşti.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU