13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 21:58
No menu items!

Victor Ponta îl ironizează pe ambasadorul SUA. Ce mai spune despre americani

spot_img

Fostul premier Victor Ponta a publicat sâmbătă, pe contul său de Facebook, o fotografie cu scaune libere de la ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu. El a reacţionat astfel la afirmaţiile ambasadorului SUA, Hans Klemm, care a susținut că Ponta nu a fost invitat la eveniment “pentru că nu mai erau locuri”.

“Wow – ce frumoasă e diplomația, poți să spui chiar orice și nu se supără nimeni. E drăguț să inviți la o inaugurare NUMAI oameni care nu au avut nicio treabă cu Proiectul și NICIUNUL dintre cei care din 2011 încoace au muncit la el. Dar după cum vedeți în poză, nu era niciun loc liber!”, a scris Ponta pe contul lui de Facebook.  

Fostul premier îi ironizează pe oficialii americani și pentru că au confundat Bucureştiul cu Budapesta (referire la gafa secretarul adjunct al Apărării Statelor Unite, Robert O.Work).

„Adevărul este că nu greşeşte Domnul Ambasador Klemm – domnia sa a venit recent la Bucureşti (sau Budapesta, tot aia), era gata Scutul, practic la inaugurare ca şi Cioloş. Proşti suntem toţi cei care am crezut că fapta noastră bună va rămâne nepedepsită!”, a conchis fostul premier.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a declarat, vineri, referitor la nemulţumirea unor politicieni care nu au fost invitaţi la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu, că ar fi fost „ideal” să poată invita pe toată lumea implicată în acest proiect, însă nu au fost locuri suficiente.

„Ceremonia de ieri de la Deveselu a fost organizată de Marina Statelor Unite, totuşi cu consultarea îndeaproape a Ambasadei, dar şi cu Ministerul Apărării. A fost o zi istorică ieri cu adevărat, pentru România, pentru Statele Unite, dar şi pentru NATO. Am avut, sincer, număr limitat de persoane, pe care le-am putut invita la ceremonie. Din păcate am fost foarte limitaţi în numărul de persoane pe care le-am putut invita. Şi a fost o onoare să-l avem pe preşedintele Zgonea alături de noi” a declarat Hans Klemm, la Palatul Parlamentului, după o întâlnire cu Zgonea.

Fostul premier Victor Ponta l-a criticat în termeni duri pe actualul prim-ministru, Dacian Cioloş, acuzându-l de „mitocănie” pentru că nu i-a invitat pe cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu – foştii miniştri Mircea Duşa, Titus Corlăţean şi Bogdan Aurescu.

Şi preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, s-a arătat dezamăgit de faptul că premierul Dacian Cioloş nu a respectat minimele reguli de protocol şi nu i-a invitat la Deveselu pe adevăraţii artizani ai proiectului, Traian Băsescu şi Victor Ponta.

CITEȘTE ȘI: Șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a întors spatele americanilor și scutului de la Deveselu

CITEȘTE ȘI: Tăriceanu: Nu am mers la Deveselu, pentru că organizatorii desconsideră Senatul

R.D.