7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:48
No menu items!

Victor Ponta, audiat în dosarul numirii lui Kovesi la șefia DNA

spot_img

Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, ca martor, într-un dosar privind numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, în anul 2013, după ce a preluat interimatul la Ministerul Justiției.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Victor Ponta, luni seara, în cadrul unei emisiuni la România TV. El a precizat că nu poate vorbi pe tema numirii lui Kovesi pentru că este martor în dosarul deschis în urma afirmaţiilor lansate în spaţiul public de Sebastian Ghiţă, motiv pentru care a şi fost audiat în acest caz. Întrebat dacă a fost şantajat să o numească pe Kovesi la DNA, Victor Ponta a spus: „Nu vreau să vă răspund dintr-un motiv foarte simplu şi legal, anume se cercetează chestia asta şi eu sunt martor. E un dosar penal pe această temă, pe tema declaraţiilor făcute de domnul Ghiţă”. De asemenea, întrebat dacă a fost audiat în dosarul acesta, deputatul PSD a răspund afirmativ. „Sigur că da. Am fost în multe dosare ca martor”, a completat el.

Întrebat dacă îi pare rău că a numit-o pe Laura Codruta Kovesi la şefia DNA, Victor Ponta a spus că „politica nu se face cu păreri de rău”. „Nu se face politică cu păreri de rău, se face cu rezultate. A fost o chestie, că cei care au participat la numirea mea să aibă toţi dosar penal ca să nu poată să deschidă gura. Şi avem toţi, cam toţi”, a conchis fostul premier.

Victor Ponta a preluat ca premier, în a doua jumătate a lunii martie, în 2013, interimatul la Ministerul Justiţiei, având ca obiectiv declarat rezolvarea numirii procurorului general şi a şefului DNA, cei doi fiind propuşi de ministrul de resort, dar numiţi de către preşedinte.

Zvonurile că Laura Codruţa Kovesi va fi propusă la şefia DNA, devenite ulterior certitudini, nu au rămas fără ecou în alianţa USL. Astfel, încă de la început, liderul PNL Crin Antonescu şi-a exprimat, în termeni destul de reţinuţi însă, dezaprobarea cu privire la propunerea Codruţei Kovesi. Antonescu spunea, în 26 martie, că nu deţine calitatea de a fi „de acord” cu eventuale propuneri de procurori şefi. „Bineînţeles că dacă domnul Ponta va face nişte propuneri, aş putea să am o opinie despre asta, dar nu am eu calitatea de a-mi da sau nu acordul în legătură cu actul în sine”, susţinea preşedintele PNL. În ultima zi din martie, liderul PNL devenea mult mai virulent, afirmând că se va „opune” acestei propuneri. El sublinia că dacă premierul Ponta, ca ministru interimar al Justiţiei, o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA, „categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL”. Mai mult, într-o retorică pe ton de condiţionare, Antonescu vorbea şi despre „varianta” ruperii USL. „Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă”, opina liderul PNL.

Reacţia lui Ponta nu s-a lăsat aşteptată. A doua zi, la 1 aprilie, premierul declara că nu a pus niciodată problema ruperii USL, arătând că nimeni din PSD nu va pune o astfel de problemă niciodată şi că social-democraţii sunt „parteneri serioşi” de alianţă. Solicitat să comenteze afirmaţiile lui Antonescu, Ponta a răspuns: „Mă întrebaţi pe mine? Eu nu ştiu aceste lucruri şi nu vorbesc în numele PNL. Vorbesc în numele PSD. Noi nu vom pune niciodată şi nu am pus niciodată problema ruperii. Noi nici n-am prea mai fost în alianţe ca să le rupem. E prima alianţă importantă în care suntem şi ne ţinem de cuvânt până la capăt”.

Dialogul Ponta-Antonescu în spaţiul public a continuat. În 3 aprilie, Antonescu a declarat că PNL nu e de acord cu nominalizarea Codruţei Kovesi la DNA, că premierul, pentru prima dată de când este USL, nu i-a consultat pe liberali, ci doar le-a comunicat decizia, care nu înseamnă însă ruperea USL. „Nu suntem parte, nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu o înţelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă aceste poziţii. Nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu propunerea lui Kovesi, conducător şase ani la Parchetul General, în ceea ce numim regimul Băsescu”, afirma Antonescu.

În aceeaşi zi, liderul PNL spunea că BPN al partidului a decis, cu unanimitate, că dacă premierul Ponta persistă în numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, PNL nu mai asumă Ministerul Justiţiei, arătând că justiţia se afla în responsabilitatea „binomului, cuplului” Ponta-Băsescu. „Decizia luată de BPN este următoarea: în condiţiile în care premieurul Ponta persistă în formula pe care a insistat, în propunerile de numiri pe care le-a făcut în înţelegere cu Traian Băsescu, PNL nu-şi mai asumă responsabilitatea pentru Ministerul Justiţiei şi pentru tot ce decurge de aici. Nu acceptă – şi e o poziţie validată unanim de BPN – nu se angajează în niciun fel de schimb, nu solicită niciun alt minister, nu acceptăm un alt minister”, spunea Antonescu.

Cu sau fără girul liberalilor, Laura Codruţa Kovesi a ajuns şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ponta susţinând că a făcut această nominalizare în baza „convingerilor proprii”.

Evenimentele au părut să afecteze încrederea lui Antonescu în premier, la şase luni distanţă, liderul PNL arătând că nu uită disputa privind numirea Codruţei Kovesi. Antonescu afirma, în 13 septembrie, că are încredere „mai mică” în premierul Victor Ponta, după episodul legat de desemnarea Laurei Codruţa Kovesi la DNA. În acest context, liderul PNL a fost întrebat dacă îl mai consideră pe premier „prieten”. „Sunt coleg de serviciu public”, a fost răspunsul lui Antonescu.

Valeriu Motoc