22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:33
No menu items!

Vicepremierul ungar Zsolt Semjén, acuzat de plagiat

spot_img

Vicepremierul ungar Zsolt Semjén, acuzat de plagiat

Vicepremierul ungar Zsolt Semjén a fost suspectat de plagiat în redactarea tezei sale universitare în sociologie din 1992, comițănd o “gravă încălcare a eticii ştiinţifice”, potrivit reprezentanților Universității Lorand Eötvös (ELTE) din Budapesta.

Analiza efectuată de Universitate a relevat că mai multe părți din teza lui Semjén sunt “identice” cu lucrări ale directorului său de cercetări.

“Noi nu suntem o autoritate şi nu putem iniţia proceduri, întrucât reglementările din acea vreme nu erau suficient de detaliate spre a o permite. Nu vor exista, aşadar, consecinţe de ordin legal din partea noastră, însă transgresările morale rămân”, a precizat rectorul Katalin Tausz.

Conform biroului vicepremierului Semjén, acesta consideră “cazul încheiat”, de vreme ce universitatea nu a declanşat alte proceduri. C.I.