6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:24
No menu items!

Veste bună pentru industria IT: Oracle vrea să se extindă în România

spot_img

Compania americană ia în calcul închirierea unor spații suplimentare de birouri, în afara Capitalei

oracle floreasca

Oracle are în vedere să-şi extindă afacerile în exteriorul Bucureştiului, în condițiile în care va avea nevoie de mai mult spaţiu pentru birouri, a declarat marţi preşedintele companiei americane din domeniul IT, Safra Catz. Aceasta a declarat că Oracle va continua investiţiile în România.

„Niciodată nu ne-am imaginat că vom atinge 3.000 de angajaţi în România, nu puteam să fim aşa optimişti. Aşa că am luat la început o clădire, apoi am mai luat încă una (…) Avem câteva sute de locuri disponibile care vor fi fără îndoială ocupate în termen de un an şi cel mai probabil vom avea nevoie de mai mult spaţiu”, a afirmat Catz, citată de Mediafax, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu Banca Transilvania.

Activităţile Oracle România au fost consolidate în acest an într-o singură clădire de birouri, în zona Floreasca, anterior compania funcţionând în mai multe sedii din aceeaşi arie.

„Încep să am în vedere extinderea chiar în afara Bucureştiului pentru a putea să creştem economia şi afacerile pe teritoriul României, deoarece întâlnim oameni grozavi în întreaga ţară şi suntem extrem de optimişti. Atunci când mă întorc la sediu aud mereu de la colegii mei că vor aduce mai multe locuri de muncă în România”, a precizat Catz.

Citește și: Oracle România, a patra reprezentanță la nivel global. Cine spune asta

Ea a spus că nu poate estima câte persoane vor mai fi angajate în România, însă a menţionat că Oracle are obiceiul „să depăşească aşteptările”.

Întrebată ce s-a discutat la întâlnirile avute cu preşedintele ţării şi cu premierul, Catz a arătat că au vorbit despre România în general, despre „puţină politică şi geopolitică”, dar şi că oficialii au fost interesaţi de continuarea angajamentelor şi investiţiilor Oracle în pe plan local, pe care le-a confirmat, precizând că vor rămâne „puternice”.

C.C.