13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:17
No menu items!

Verificări la Interne după incidentele din Piața Victoriei

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, conform legii, în urma conflictului dintre protestatarii din Piața Victoriei și angajații Primăriei Capitalei, care au încercat, sâmbătă, să amenajeze târgul de sărbători.

Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă seara de reprezentanții MAI, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Primăriei Capitalei cu privire la imposibilitatea desfășurării activităților de organizare a unui eveniment public autorizat, în Piața Victoriei.

„În urma analizării incidentelor care au avut loc în Piața Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfășoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparțineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale. În consecință, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, conform legii”, se arată în comunicatul de presă.

Conform MAI, ministrul afacerilor interne o asigură pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, de întreg sprijinul MAI și de întreaga sa disponibilitate în colaborarea instituțională, în scopul continuării activităților în interesul public și în menținerea siguranței cetățeanului.

O parte dintre protestatarii aflați în Piața Victoriei au intrat în conflict cu angajații Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecție și au încercat să intre pe partea carosabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, trei persoane fiind ridicate de jandarmi, în urma conflictului din Piața Victoriei.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat sâmbătă într-un comunicat de presă că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde și Târgul de Crăciun într-o altă locație și a susținut că spațiul public este al tuturor, „nu poate fi „rezervat” unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat”.

R.D.