12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:30
No menu items!

Vanda Vlasov, acuzată de fals în acte. Vicepreședintele Curții de Arbitraj și două subordonate, la DNA UPDATE 3

spot_img

vanda vlasov

  • UPDATE 3

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale nu doar față de Vanda Vlasov, ci și față de Daniela Domnica Pop, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (acuzată de comiterea de infracţiuni concurente de favorizarea făptuitorului și fals intelectual), ci și față de Cassandra Chirilă, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (până la data de 12 mai 2014, sub acuzațiile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual).

Concret, procurorii susțin că, la insistențele Vandei Vlasov, secretara și asistenta ar fi eliberat – încălcând legea – documente care l-ar fi ajutat pe Mihail Vlasov să scape de arestul preventiv.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

Prin rechizitoriul 115/P/2014 emis în data de 7 aprilie 2014, inculpatul Vlasov Mihail a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, reținându-se că, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 13 martie 2014, a pretins unui om de afaceri (denunțător) suma de 1.000.000 euro, din care a primit, prin intermediar, 200.000 euro la data de 18 martie 2014, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel încât aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă denunțătorului.

La data de 12 mai 2014, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a formulat o sesizare la Direcția Naţională Anticorupţie prin care arăta că toate documentele care ar fi fost comunicate către D.N.A. în perioada 21 martie 2014 şi până în prezent și care poartă semnătura şi viza organelor de conducere actuale ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale de reprezentare.

Această sesizare a fost făcută întrucât conducerea CCIR a fost în permanență informată de faptul că, prin interpuşi (rude ale fostului preşedinte Vlasov Mihail care au fost angajate la CCIR) se încearcă comunicarea unor documente care nu reprezintă realitatea şi implicit nici voinţa reală a conducerii actuale.

Ca urmare, s-au solicitat lămuriri Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. A rezultat că, la data de 28 aprilie 2014 această organizaţie a primit o cerere formulată de Vlasov Mihail depusă de fiica acestuia, Vlasov Vanda, prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte „dacă din momentul înscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 şi până în prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instanţelor de arbitraj”.

Ca răspuns, Chirilă Cassandra, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a întocmit un înscris în care a precizat că Vlasov Mihail nu a făcut parte din nici o instanţă de arbitraj, o copie a acestui exemplar fiind remisă lui Vlasov Vanda – fără a verifica în totalitate evidențele electronice și scriptice existente la nivelul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și fără a o prezenta conducătorului instituției spre verificare, avizare și semnare. În plus, la momentul în care a depus cererea, Vlasov Vanda i-a înmânat lui Chirilă Cassandra și un „model de adeverință”.

Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanţa care judecă dosarul în care Vlasov Mihail a fost trimis în judecată (vezi comunicat nr. 424 din 9 aprilie 2014 postat la www.pna.ro).

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, de această dată sub semnătura actualei conduceri, a comunicat faptul că până la data de 12 mai 2014 „adeverința solicitată de Vlasov Mihail prin cererea din data de 28 aprilie 2014 nu a fost eliberată”.

Pe de altă parte, a reieșit că, în jurul datei de 15 aprilie 2014, Pop Daniela Domnica, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a primit de la Vlasov Vanda o cerere formulată de Vlasov Mihail prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta din urmă nu a făcut parte din completele instanţei de arbitraj comercial. La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverinţă pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda.

Din verificările efectuate a rezultat că acest înscris întocmit de Pop Daniela Domnica a fost folosit de Vlasov Mihail pentru termenul de instanţă din data de 22 aprilie 2014, aspect confirmat de conținutul încheierii de amânare a pronunțării din acea dată. Prin încheierea din dată la 24 aprilie 2014, ÎCCJ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Celor trei persoane Chirilă Cassandra, Pop Daniela Domnica și Vlasov Vanda li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile.

Direcția Națională Anticorupție

comunicat de presă

 

  • UPDATE2

O secretară de la Curtea de Arbitraj a fost pusă sub învinuire, miercuri dimineață, pentru fals şi favorizarea infractorului, după ce ar fi întocmit un referat pentru eliberarea unei adeverinţe care să ateste că Mihail Vlasov nu a judecat cauze de arbitraj. Secretara a fost acuzată în dosarul în care a fost pusă sub acuzare și fiica lui Mihail Vlasov, Vanda Vlasov, vicepreședinte al Curții de Arbitraj.

Nicolae Şaim, avocatul secretarei, a declarat, miercuri, la ieşirea din sediul DNA, că procurorii fac cercetări într-un dosar care vizează infracţiuni de fals şi favorizarea infractorului.

Avocatul a precizat că procurorii au pus-o sub învinuire pe clienta sa, pentru cele două fapte, întrucât ar fi întocmit un referat necesar eliberării unei adeverinţe prin care să se ateste că Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie şi fost arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional nu judecat cauze la această instituţie.

Potrivit avocatului, documentul eliberat de clienta sa nu este un fals şi nu ar atesta o situaţie nereală, pentru că Mihail Vlasov nu a judecat vreo cauză la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.

Întrebat dacă dosarul este disjuns din cel al lui Mihail Vlasov, avocatul a spus că nu este o cauză disjunsă. Acesta a precizat că în dosar sunt vizate şi alte persoane.

Vanda Vlasov, vicepreședinte al Curții de Arbitraj, este audiată miercuri de Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzată de fals în acte.

Vanda Vlasov ar fi folosit documente false, în încercarea de a-şi ajuta tatăl.

R.D.