7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:22
No menu items!

Valoarea fuziunilor și achizițiilor din 2014 a crescut cu 186%. Principalii investitori, din Germania și Austria

spot_img

Pentru 2015, cele mai importante tranzacții ar putea fi în domeniul medical

 tranzactie

Valoarea tranzacţiilor a înregistrat anul trecut o creștere anuală cu 186%, ajungând la o valoare totală de 3,14 miliarde USD, conform studiului M&A Barometer România 2014, realizat de compania de consultanță EY.

Acesta este cel mai mare ritm de creștere din Europa Centrală şi de Sud-Est. Numărul tranzacțiilor a crescut cu 24%.

Investitorii din Germania şi Austria au fost cei mai importanţi investitori externi în piaţa din România, cu 9 şi respectiv 6 tranzacţii fiecare, totalizând 8% din total.

Valorile de tranzacţionare au fost făcute publice pentru 37% din cele 182 de tranzacţii care au avut loc în România în 2014.

România a marcat în 2014 cea mai mare tranzacţie din domeniul IT din regiune, prin achiziţionarea companiei LiveRail Inc. de către Facebook cu 500 milioane USD.

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a fost dominată în 2014 de investitorii financiari şi de tranzacţiile interne, numărul acestor tranzacţii cumulând 55% din total. Industria serviciilor a fost cea mai activă în fuziuni şi achiziţii, în timp ce tranzacţiile cele mai mari au avut loc în IT, servicii şi imobiliare.

Din cele 182 de tranzacţii finalizate, 47% au fost încheiate de către investitori strategici – cu 16% mai puţin decât în 2013, în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari. Procentul investitorilor financiari a înregistrat o nouă creştere în 2014, ajungând la 53%, de la 37% cât reprezentau în 2013.

tabel ey

”Fie că vorbim despre preluări ale unor companii aflate în portofoliul altor fonduri, de consolidări sau chiar de intrări în noi piețe, apetitul investițional al fondurilor de private-equity a crescut atât în regiune cât şi în România. De asemenea, un fapt încurajator îl reprezintă şi interesul pe care îl manifestă fondurile mai mari pentru companiile românești, datorat faptului că acestea din urmă au reușit să crească până la o valoare care se apropie de ticket-ul minim de achiziții al investitorilor financiari. Un interes sporit vine din partea unor fonduri specializate pe restructurare, pe infrastructură, energie sau servicii financiare”, a declarat Florin Vasilică, liderul departamentului Asistenţă în tranzacţii, EY România.

Creșterile din 2014 sunt puse pe seama repoziționărilor strategice ale marilor jucători globali şi regionali, a consolidărilor pe anumite sectoare prin achiziția unor competitori aflați în dificultate și a exit-urilor investitorilor financiari la terminarea perioadei de investire.

Pentru 2015, se prognozează că sectorul-vedetă va fi cel al serviciilor medicale, prin prisma tranzacțiilor inițiate de fondurile de investiții, dar şi datorită continuării expansiunii marilor jucători prin achiziții mai mici.