Văcăroiu: „Din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi”

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat marţi, la Clubul de la Bucureşti, că pe domeniul achiziţiilor „se fură prea mult”. El a subliniat faptul că pentru România urmează anii cei mai grei și trebuie luate decizii pentru creșterea economică. „De patru ani mă ocup de Curtea de Conturi, încercăm și zic eu că am reușit cu aparatul pe care îl avem restrâns, să aducem în fiecare an cam 700 milioane euro la buget – venituri în plus, dar suntem departe. Curtea de Conturi ca organ suprem de control poate face lucruri extraordinare, are nevoie de două lucruri: autonomie totală, independență totală și ceva surse financiare, pentru că aparatul are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării, în mediul rural”, a mai spus Văcăroiu. El este convins că „trebuie găsite mecanisme pentru ca cei care au furat și au luat bani, și și-au făcut averi serioase să înceapă să dea înapoi societății.” Nicolae Văcăroiu a mai declarat că „din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi.”„Nu vă puteți imagina și nu am crezut în viața mea că ajung să văd astfel de fenomene în care un primar, spre exemplu, plătește patru centrale termice pentru patru școli pentru că nu aveau căldură, asta în 2007, iar centralele nu au fost montate nici în 2012”.

 

NICIUN COMENTARIU