11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:32
No menu items!

UPDATE 2 Proteste violente la Pungești: Locuitorii au rupt gardurile proprietății Chevron

spot_img

proteste_pungesti

UPDATE ora 13:50 Mai mulți protestatari au fost ridicați de mașinile de jandarmi, iar un activist a fost transportat la spital, pentru îngrijiri în zona capului. Între timp, compania Chevron a anunțat că își spsupendă, temporar, activitatea de la Pungești, până la calmarea situației.

UPDATE ora 12:30 Numărul protestatarilor a ajuns la 300, după ce câteva zeci de activiști de mediu au început să sosească la Pungești din toată țara. Protestele s-au mai calmat fiindcă și numărul forțelor de ordine prezente a crescut.

Un grup de aproximativ 200 de locuitori din comuna vasluiană Pungești a ieșit, sâmbătă dimineață, să protesteze față de explorarea gazelor de șist de către compania americană Chevron. Manifestanții au rupt o parte din gardurile care împrejmuiesc perimetrul concesionat de companie și au început să arunce cu pietre spre grupul de jandarmi.

Protestul de sâmbătă este unul spontan, neautorizat și a fost organizat pe o rețea de socializare. De data aceasta, protestatarii nu au mai blocat drumul, ci au mutat manifestațiile pe câmpul de lângă terenul aflat în concesiunea Chevron. Anterior violențelor, o parte din localnici s-au strâns în corturi la câțiva metri de muncitorii care instalau utilajele.

Jandarmii au fost nevoiți să formeze un lanț uman pentru protejarea proprietății private a Chevron, după care au încercat să disperseze grupul de protestatari.

Joi, patru organizaţii non-guvernamentale au cerut ministrului Radu Stroe să „ordone declanşarea unei anchete cu privire la faptele comise de jandarmii care au acţionat în comuna vasluiană Pungeşti începând de luni noaptea“, date fiind suspiciunile comiterii unor abuzuri de către aceştia.

Potrivit semnatarilor solicitării, la Pungeşti au fost semnalate fapte care, dacă sunt confirmate, reprezintă un abuz fără precedent în România ultimilor 20 de ani, precum interzicerea deplasării cetăţenilor în spaţiul public, prin blocarea circulaţiei între două sate învecinate.

Reprezentanţii Chevron au anunţat că luni dimineaţă, la ora 7.00, au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui. Înainte de a fi formulată o concluzie de către instituţiile competente, premierul Victor Ponta a declarat că „toate acţiunile jandarmilor au fost 100% conform legii“.

C.C.