Ungureanu: Ponta asimilează politica externă cu politica sportivă

Mihai Răzvan Ungureanu susţine că premierul Victor Ponta asimilează politica externă cu politica sportivă, dând exemplu în acest sens faptul că premierul a mers în străinătate la un meci de fotbal, iar beneficiul pentru România a fost zero. Liderul Alianţei România Dreaptă a prezentat, împreună cu Vasile Blaga, bilanţul guvernării Ponta la cinci luni de la instalare. “Domnul Ponta a început mandatul cu reuniunea premierilor la Bucureşti, pregătită de Guvernul Ungureanu, a urmat un şir de vizite la Bruxelles, chemat să dea socoteală, la care se adaugă ieşirile sau întâlnirile cu înalţi demnitari străini prilejuită de meciuri. Domnia sa asimilează politica externă cu politica sportivă. De două ori merge la Londra la Jocurile Olimpice, beneficiul pentru România ca prezenţă prin domnia sa zero. Meci Cehia-Polonia, Campionatul European în Polonia, pretext pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez, beneficiul pentru România zero, se întâlneşte cu prim-ministrul polonez cu ocazia Reuniunii Prietenilor Coeziuni”, a precizat Ungureanu.

El a subliniat că tot la Bucureşti şi tot la meci şeful Executivului  s-a întâlnit cu prim-ministrul moldovean, şi în acest caz beneficiul pentru România a fost zero, deoarece fusese deja organziată o şedinţă de guvern comună România-Republica Moldova. Ungureanu a continuat atacurile la adresa Guvernului, arătând că Executivul a dat în cele cinci luni peste 700 de hotărâri de guvern dintre care 500 au fost doar pentru numiri în funcţii, precum şi 16 ordonanţe de urgenţă, trei ordonanţe simple şi 315 decizii ale prim-ministrului. Potrivit lui MRU, locurile de muncă create în această perioadă sunt zero, iar investiţiile străine sunt de 15 ori mai puţine decât în vremea guvernului Boc. (A.M)

NICIUN COMENTARIU