Ungureanu nu crede în succesul privatizării Oltchim

mihai razvan ungureanu

mihai razvan ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat, luni, într-o conferință de presă, organizată la sediul Forței Civice, că este sceptic în privința succesului privatizării Oltchim. El și-a motivat afirmația prin aceea că Guvernul a încălcat memorandumul de privatizare, dar şi scrisoarea de intenţie cu FMI şi Comisia Europeană referitoare la necesitatea unui investitor strategic.

„Personal, sunt destul de sceptic că un asemenea proces de privatizare, indiferent de felul în care a fost condus şi modul cum a fost făcut auditul iniţial, are şanse de succes. Aş dori să pot fi informat. Problema cea mare ţine în primul rând de felul cum a fost respectat memorandumul de privatizare al Oltchim, aprobat acum aproape o lună de Guvern, care spune că Oltchim se vinde la pachet cu datoriile către AVAS şi Electrica Furnizare. (…) Oltchim pare să fi fost cumpărat fără creanţe, care rămân în continuare în proprietatea statului, şi acesta este un prim semn de întrebare pe care îl avem faţă de chestiunea în discuţie“, a spus Ungureanu.

Liderul Forței Civice a adăugat că, “dacă statul face convenţia creanţelor în acţiuni, dacă ar mai avea timp să facă convenţia în acţiuni, nu pot fi iniţiate litigii judiciare în vederea anulării acesteia”. “Şi asta pentru că, întâmplându-se aşa ceva, statul ar deţine 98% din Oltchim”, a precizat el.

Pe de altă parte, scrisoarea de intenţie cu FMI şi Comisia Europeană privind privatizarea Oltchim sublinia necesitatea unui investitor strategic, iar în condiţiile actuale nu se poate pune problema unei “privatizări cu orice preţ”. “Nu cred că se poate pune problema unei privatizări cu orice preţ a Oltchim. Specificul industrial al capacităţilor de producţie din cadrul combinatului, faptul că există nemumărate consecinţe probabile de ordin social la adresa zonei în care se află combinatul, e vorba de oraşul Râmnicu Vâlcea cu zona înconjurătoare, toate aceste chestiuni împiedică în opinia noastră o privatizare făcută cu orice preţ. Dimpotrivă, procesul de privatizare aici trebuia gândit foarte atent, popularizat ca ofertă de privatizare peste tot unde există investitori de talie capabili să ofere Oltchim o şansă economică viabilă şi populaţiei din zonă, de asemenea, capacitatea de a supravieţui”, a spus liderul Forţei Civice.

Ungureanu a subliniat că Oltchim rămâne în continuare expus riscurilor de executare silită şi de faliment.

 

 

NICIUN COMENTARIU