9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:52
No menu items!

Unde ne răcorim zilele acestea? Programul și tarifele ștrandurilor din Capitală

spot_img

 

Unde ne răcorim zilele acestea?

Deşi toate ştrandurile din Bucureşti sunt deschise de la începutul lunii iunie 2013, alternarea zilelor ploioase cu zile cu temperaturi sub 30 de grade Celsius au făcut ca astfel de locuri de agrement să nu fie tocmai pline.

Însă zilele care urmează, când codurile de caniculă se îngălbenesc, chiar se fac portocalii, cu siguranţă le vor aduce profituri mari administratorilor ştrandurilor din Capitală.

Iată o listă cu ştrandurile deschise în Bucureşti cu facilităţi, preţuri si program: Drumul Taberei, Tineretului, Dâmboviţa (Crângaşi), Uverturii (Dreptăţii), Berceni, Văcăreşti (Copiilor), Titan Cara (NON-STOP), Giuleşti, WaterPark Otopeni.

Ştrandul Drumul Taberei – Aleea Drumul Taberei nr. 115

Are renumele de a avea cea mai curată apă dintre ştrandurile din Bucureşti– ce este drept e că apa este mai tot timpul rece. Dispune de trei bazine, două pentru adulţi şi unul pentru copii. Puteţi beneficia de facilităţi precum plaja din gazon, bar, terasă, fast-food. Pentru copii, există spaţiu de joacă, iar şezlongurile şi umbreluţele de stuf sunt gratis.

Capacitatea sa este acum de 2.000 de locuri. Se poate ajunge cu autobuzele: 368, 268, 168, 105 şi troleibuzele 71 si 69. Intrarea costă 20 de lei de luni până vineri, iar în weekend – 30 de lei. Copiii beneficiază de anumite reduceri. Este deschis zilnic între orele 08:00 – 21:00.

Ştrandul Tineretului 2012 – zona Piața Presei Libere

După multe controverse, ştrandul s-a deschis în anul 2010, iar acum este considerat un ştrand de lux, având în incintă şi un club de fiţe. Bazinele au fost îmbrăcate în liner, iar două dintre ele au fost unite, rezultând un bazin mare pentru copii si adolescenţi. Plaja e tip gazon, apa e filtrată şi clorinată.

 Preţul unui bilet de intrare: 20 de lei în timpul săptămânii şi 30 de lei în weekend.

 Adresa: Str. Primo Nebiolo nr. 1 – P-ţa Presei Libere / Sector 1

WaterPark Otopeni – Bucuresti – Calea Bucureştilor, nr. 255A

WaterPark Otopeni se află pe Calea Bucureştilor, la numărul 255A, la 6 kilometri de Capitală, lângă complexul hotelier Confort Rin Otopeni. Deschis pe 4 iunie 2010, acest parc acvatic este singurul de acest gen din Bucureşti şi atrage prin cele 27 de tobogane. Parcul este amenajat cu gazon artificial, palmieri, spaţii de joacă pentru copii şi o cascadă artificială. La WaterPark există nouă bazine de înot, jocuri mecanice şi saltele pentru sărituri.

De asemenea, dacă vreți să vă relaxați cu o băutură răcoritoare, aici există câteva terase, o galerie comercială şi un fast- food. În weekend au loc şi concerte în aer liber şi concursuri de karaoke.

Tarifele sunt de 15 lei pentru copii si 30 de lei pentru adulţi, în timpul săptămânii, iar în weekend – 25 lei pentru copii şi 50 lei pentru adulţi. Complexul este deschis toată săptămâna, între orele 9.00-20.00.

Ştrandul Titan Cara – Parcul Titan, Sector 3

Ştrandul Cara (Titan) se află în apropierea Parcului Titan, pe bulevardul Nicolae Grigorescu. Este un ştrand cu tradiţie din sud-estul capitalei. Intrarea a ajuns să coste 15 lei (în weekend) şi 10 lei în timpul săptămânii. E frecventat de foarte multe familii şi, doar la bazinul cu adâncime de peste doi metri, se înghesuie mai mult adolescenţi/tineri. Aici găsiți multă verdeaţă, chioşcuri de unde să vă cumpărați băuturi răcoritoare și mâncare. Este unul dintre cele mai frecventate ştranduri din Capitală și este deschis non-stop. Pentru şezlonguri va trebui să mai scoateți din buzunar încă 10 lei.

Adresa: Parcul Titan, P-ţa Nicolae Grigorescu / Sector 3

Ştrandul Uverturii – Str. Dreptăţii nr. 12, Sector 6

Ştrandul Uverturii, recent renovat, dispune de un bazin mare pentru adulţi şi o piscină pentru copii. Facilităţi: gazon pe plajă, terasă, bar, restaurant, duşuri şi cabine. Se poate ajunge cu tramvaiul 41 sau cu autobuzele 178 si 336.

Ştrandul oferă şezlonguri gratuite.

Ştrandul Dâmboviţa – Crângaşi – Ciurel

Programul zilnic la ștrandul Dâmbovița se desfăşoară între orele 08.00 – 20.00, iar prețul biletelor este 10 lei de luni până vineri și de 15 lei – sâmbătă și duminică. Pentru copiii sub 7 ani, accesul în ștrand este gratuit pe toată perioada sezonului de agrement.

Facilităţi: plajă cu nisip, şezlonguri, umbreluţe, două spaţii de joacă pentru copii, mese de tenis de masă, două terenuri de fotbal, teren pentru tenis de câmp, care poate fi închiriat; nocturnă, trei bazine pentru adulţi și două bazine pentru copii.

Adresa: Sos. Virtuţii, în aproprierea Pieţei Crângaşi

Ştrandul Berceni – Str. Izvorul Oltului nr. 9

Foarte bună baza sportivă – două terenuri de tenis, unul de fotbal, unul de minigolf şi altul, ultramodern, amenajat anul acesta, de baschet. Preţul biletului – 10 lei (adulţi) sau 8 lei (copii). Program 9.00-18.00.

Deţine un bazin pentru adulţi şi două pentru copii, cu tobogane.

Plaja e din nisip şi gazon. Pentru cei doritori de intimitate – spaţiul verde din părculeţul amenajat în interiorul complexului. Oferă şezlonguri şi umbrele din stuf gratuit. Transport: tramvaiul 41; autobuze 178, 336.

Adresa: Str. Izvorul Oltului nr. 9 / Aleea Uioara nr. 2

Ştrandul Copiilor – zona Văcăreşti

Deţine parcare proprie, păzită, cu 150 de locuri. Are un bazin olimpic, pentru adulţi, şi patru bazine mici, pentru copii. Plaja e cu gazon. Baza sportivă include două terenuri de volei pe nisip (gratuit), două terenuri pentru fotbal sau tenis. Programul e de la 9.00 la 18.00, iar preţul biletului – 10 lei. Anul trecut (2011), a fost redeschis şi toboganul acvatic. Transport: tramvaiul 34, autobuzul 313.

 Adresa: Str. Pridvorului nr. 25 / Sector 4

Ştrand Giuleşti (Calea Giuleşti nr. 240)

Strandul Giuleşti este un ştrand tipic de cartier, liniştit. Are un bazin mic, cu o capacitate de aproximativ 100 persoane. Oferă şezlonguri.

Este dotat cu instalaţie de circulare-recirculare a apei, deci relativ adus la standarde occidentale. Nu are dotări auxiliare. Program –  între 8.00-20.00. Preţul biletului – 10 lei pentru adulţi, 8 lei pentru copii. Transport: tramvaiul 44.

 Adresa: Calea Giuleşti nr. 240 / Sector 6

O.D.