6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:35
No menu items!

Un senator republican a vorbit 12 ore pentru a bloca numirea noului șef al CIA

spot_img

Senatorul republican Rand Paul, fiul fostului candidat la Președinția SUA, Ron Paul, a vorbit peste 12 ore de la tribuna Senatului în încercarea d a bloca numirea în funcție a directorului CIA, John Brennan. Rand Paul a contestat intenția CIA de a folosi drone împotriva cetățenilor americani, bănuiți de activități teroriste, chiar pe teritoriul Statelor Unite.

El și-a început discursul miercuri, la orele prânzului, și l-a încheiat joi, la 00.40, ora Washingtonului.

Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, l-a felicitat pe Rand Paul la terminarea discursului pentru tenacitatea de care a dat dovadă. Liderul majorității democrate din Senat, Harry Reid, a încercat să obțină votarea lui John Brennan în funcția de director al CIA, însă discursul lung al lui Rand Paul a împiedicat această acțiune.

Nu toți republicanii au apreciat gestul lui Rand Paul. Senatoarea Lindsey Graham a declarat că perspectiva utilizării dronelor pentru a ucide cetățeni americani în Statele Unite este „ridicolă” și a calificat dezbaterea drept „paranoia nejustificată între liberali și stânga radicală.”

E.S.