7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:37
No menu items!

Un nou convoi umanitar rus, în estul separatist al Ucrainei

spot_img

30 vehicule au transportat în cele două regiuni peste 200 de tone de ajutor umanitar constând în principal în alimente, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, citat de agenția TASS

convoi_ucraina

Un nou convoi umanitar rus a ajuns în regiunile Donețk și Lugansk, în estul separatist al Ucrainei, a anunțat vineri Ministerul rus pentru Situații de Urgență, citat de agenția TASS.

Potrivit unui reprezentant al ministerului menționat, 30 vehicule au transportat în cele două regiuni peste 200 de tone de ajutor umanitar constând în principal în alimente. El a precizat că ajutorul este destinat orașelor afectate din regiunile Donețk și Lugansk, unde situația umanitară este gravă, o parte urmând să ajungă la Debalțevo, nod feroviar strategic care a fost abandonat miercuri de armata ucraineană, în urma asaltului insurgenților.

Potrivit agenției ucrainene Unian, este al 15 lea „convoi umanitar” pe care Rusia l-a trimis, de la mijlocul lunii august anul trecut, în estul Ucrainei.

Niciunul din aceste convoaie nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roșie. De fiecare dată, Ucraina a atras atenția că, prin trimiterea acestor „convoaie umanitare”, cu un conținut necunoscut și fără acordul și permisiunea autorităților de la Kiev, Rusia încalcă legislația ucraineană și internațională.

Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate și Apărare susțin că toate aceste „convoaie umanitare” trimise în teritoriile controlate de separatiști conțin în principal arme și muniții pentru aceștia.

R.D.