7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:40
No menu items!

Un miliardar rus caută viaţa veşnică prin încărcarea creierului uman pe un calculator

spot_img

Dmitry Itskov este fondatorul firmei Iniţiativa 2045, o organizaţie care lucrează cu o multitudine de oameni de ştiinţă pentru a dezvolta ,,imortalitatea cibernetică” în următoarele decenii.

Itskov, în vârstă de 35 de ani, recunoaşte că fără o astfel de tehnologie ar putea să fie mort până în anul 2050. Însă prin perfecţionarea metodelor de cartografiere a creierului uman si transferarea conştiinţei sale într-un calculator ar putea trăi pentru totdeauna, fie în acel calculator, transplantat într-un android, sau ca o hologramă.

,,În următorii 30 de ani vreau ca toţi să avem posibilitatea de a trăi pentru totdeauna. Sunt 100% încrezător că putem face asta. Altfel nu aş fi încercat.” – Dmitry Itskov

Potrivit website-ului organizaţiei, ei văd această realitate începând prin crearea de ,,avatare” până în anul 2020. Aceste ,,avatare” ar fi roboţi care pot fi controlaţi cu puterea minţii şi care pot trimite feedback în creierul utilizatorului, printr-o interfaţă creier-calculator.

Conform obiectivelor miliardarului, în următorii 5 ani, adică până în 2025, vor crea un ,,avatar” în care creierul uman poate fi transplantat după deces. Un ,,avatar” cu un creier artificial care poate găzdui o conştiinţă umană va fi creat până în 2035, iar până în 2045 va apărea ,,avatarul-hologramă”, vestind o nouă era pentru umanitate.

Obiectivul ambiţios a generat numeroase dezbateri în comunitatea ştiinţifică, mai exact asupra posibilităţii transferării complexităţii creierului uman într-o maşinărie. În plus, multe dintre ambiţiile Iniţiativei 2045 se bazează pe descoperiri pe care umanitatea nu este nici măcar aproape să le facă.

Itskov îşi face deja planuri pentru viaţa veşnică, declarând că îşi imaginează că va avea mai multe corpuri în forme diferite, trăind în spaţiu şi pe Pământ concomitent în timp ce conştiinţa sa se mişcă între ele.

 

Octavian Cătuşanu