23.6 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 11:48
No menu items!

Un general american responsabil de rachete nucleare demis din funcție

spot_img

usaf

Generalul american Michael Carey, care conducea Air Force 20, divizia responsabilă de rachete nucleare intercontinentale, a fost demis din funcție pentru „conduită personală inadecvată”, a anunțat vineri US Air Force, informează AFP.

Michael Carey a fost demis din cauza „pierderii încrederii în leadership-ul și judecata sa”, a declarat un purtător de cuvânt, generalul Les Kodlick.

Această decizie urmează lansării unei anchete a inspecției generale a Air Force, demarată în urmă cu câteva luni după informații cu privire la „conduita inadecvată” a generalului, a adăugat el.

Demiterea sa intervine la doar câteva zile după cea a numărului 2 al centrului de comandă al forțelor nucleare americane, suspectat de a fi folosit jetoane false de cazinou într-un local din Iowa.

Purtătorul de cuvânt al US Air Force nu a precizat care sunt acuzațiile aduse generalului Carey, dar a asigurat că ele nu sunt de natură sexuală sau penală.

Faptele au avut loc în timpul unei deplasări profesionale, au adăugat responsabili sub acoperirea anonimatului.

A.V.