Un bărbat a fost rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un parapet din Pasajul Unirii

foto: arq.ro

Un bărbat a fost grav rănit după ce a intrat cu maşina într-un parapet din Pasajul Unirii, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Accidentul a avut loc în jurul orei 05.30, după ce bărbatul, care conducea un autoturism Audi A5 dinspre Universitate spre Bulevardul Mărăşeşti, a intrat cu viteză în Pasajul Unirii şi s-a izbit violent de un parapet, a spus Andrei Codău.

În urma impactului, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar o tânără aflată pe scaunul din dreapta a suferit răni uşoare.

La locul accidentului s-a produs şi o tamponare, după ce un şofer a oprit pentru a vedea ce se întâmplă, autoturismul în care se afla fiind lovit din spate de o altă maşină.

Daniela Marinescu

NICIUN COMENTARIU