11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:04
No menu items!

UDMR discută vineri ieșirea de la guvernare. Kelemen Hunor și Victor Ponta nu au ajuns la un compromis

spot_img

UDMR va discuta în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii despre posibilitatea ieşirii de la guvernare

kelemen-ponta

UDMR va discuta vineri, în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, despre posibilitatea ieşirii de la guvernare, după ce miercuri dimineaţă Kelemen Hunor şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la niciun compromis.

Secretarul general al UDMR Kovacs Peter a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a avut miercuri dimineaţă o discuţie cu premierul Victor Ponta, dar nu s-a ajuns la niciun compromis, astfel că în cursul zilei va mai avea loc o nouă întâlnire între cei doi.

Luni seara, premierul Victor Ponta a declarat că a discutat atât cu ministrul de externe, cât şi cu liderul UDMR despre nemulţumirile Uniunii şi că va încerca să găsească orice soluţie posibilă pentru ca relaţia de cooperare corectă cu UDMR să continue. Ponta a precizat însă că o problemă de stat nu poate fi negociată.

Nemulțumirile liderilor UDMR au survenit intervenţiei Ministerului Afacerilor Externe în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) privind protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, iniţiată de UDMR şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa (FUEN), al cărei vicepreşedinte este Kelemen Hunor.

MAE a transmis, sâmbătă, o serie de precizări ale ministrului Titus Corlăţean cu privire la poziţia României referitoare la procedurile juridice în curs la Tribunalul Uniunii Europene pe marginea Iniţiativelor cetăţenesti „Minority SafePack”.

Cele două iniţiative cetăţeneşti privind minorităţile etnice/lingvistice în Uniunea Europeană şi statutul acestora au fost respinse anterior de către Comisia Europeană. Această respingere a ţinut cont de prevederile Tratatului Uniunii Europene cu privire la competenţele naţionale ale statelor membre. Decizia de respingere a celor două Iniţiative cetăţeneşti a fost contestată la Tribunalul Uniunii Europene de către semnatarii lor. Decizia procedurală a statului român de a interveni în aceste cauze la Tribunalul UE vizează prevenirea extinderii pe cale jurisprudenţială a competenţelor UE în domenii care ţin de suveranitatea statelor membre, precum domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România susţine poziţia principial corectă a Comisiei Europene, potrivit căreia, în acest domeniu, Uniunea Europeană nu are competenţe atribuite în baza dispoziţiilor tratatelor fundamentale.

Titus Corlățean
ministrul afacerilor externe

Potrivit ministrului de externe, România a trimis cerere de intervenţie în ambele cauze, iar într-una dintre ele a participat şi la faza scrisă prin transmiterea observaţiilor.

Titus Corlăţean a declarat, duminică, referindu-se la declaraţii ale liderilor UDMR privind demersul MAE legat de iniţiativa cetăţenească a minorităţilor, că nu consideră corect să se ceară o derogare de la poziţia constantă a statului român, iar comentariul public a fost „neinspirat”.

R.D.