16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:29
No menu items!

Ucraina: „Numeroși morți” după tiruri ale separatiştiilor asupra unui convoi de refugiaţi

spot_img

Convoiul se deplasa printr-un coridor umanitar la nord de Lugansk, bastion al separatiştilor proruşi

 ucraina - trupe rusesti

Kievul i-a acuzat luni pe separatiștii proruși că au tras cu lansatoare de rachetă multiple Grad asupra unei coloane de refugiați lângă Lugansk (est), provocând „numeroși morți”, între care femei și copii, informează AFP.

„Rebelii au tras asupra unei coloane de refugiați lângă Lugansk, pe drumul dintre Hriașciuvate și Novosvitlivka, cu Grad și mortiere livrate de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru securitate și apărare, Andrei Lîsenko, potrivit AFP.

„Au fost uciși numeroși civili, între care femei și copii”, a adăugat el, fără a fi în măsură să precizeze numărul victimelor.

Conform purtătorului de cuvânt, convoiul se deplasa printr-un coridor umanitar la nord de Lugansk, bastion al separatiştilor proruşi, pe unde peste 1.800 de persoane au fugit din acest oraş în două zile.

Forțele ucrainene preluaseră controlul în localitatea Hriașciuvate, dar rebelii au contraatacat ulterior și coloana de refugiați a nimerit luni dimineața „în plină zonă de lupte”, a precizat Lîsenko.

Purtătorul de cuvânt a anunţat de asemenea că nouă soldaţi au fost ucişi şi 20 răniţi, în decurs de 24 de ore, în estul Ucrainei.

C.A.