Turiștii vor admira urșii din Zărnești adăpostiți într-un bunker

Asociaţia „Milioane de Prieteni” a inaugurat, miercuri, cel de-al treilea ţarc destinat urşilor, la Sanctuarul de Urşi „Liberty” din Zărneşti. Conform brasovultau.ro. reprezentanții asociației au construit un buncăr special pentru turişti. Urşii care se vor alătura celor 65 deja existenţi în rezevaţie vor avea la dispoziţie 9 hectare, unde vor putea trăi într-un mediu apropiat habitatului lor natural. În acest ţarc a fost amenajat şi un loc unic în rezervaţie, un bunker de unde turiştii vor putea admira urşii, fără să intre în contact direct cu aceștia. Printr-un tunel lung de 35 de metri se poate ajunge în interiorul țarcului într-un punct de observare în formă de octagon care se află la trei metri sub pământ. În acest spațiu încap 10 persoane care au posibilitatea de a observa urșii prin cele şapte geamuri .D.F.M.

NICIUN COMENTARIU