Tripleta ticăloasă Lazăr-Ban-Kovesi, contra unor jurnaliști. Cum se acoperă unii pe alții și comit abuzuri. Inspecția Judiciară s-a autosesizat

Augustin Lazăr Kovesi

Publicația online Lumea Justiției a descoperit care este manevra subversivă ce se află în spatele presiunilor puse de DNA pe judecătoarele de la Curtea de Apel Ploiești care dezbat dosarul în care Laura Codruța Kovesi cere daune unor jurnaliști.

Dosarul în care DNA cere Curții de Apel Ploiești documente dintr-un proces civil a fost format la finele anului 2016, ca urmare a plângerii penale formulate de Răzvan Savaliuc la PICCJ împotriva judecătoarei Crina Buricea de la Tribunalul Bucureşti care, fără nicio probă, i-a acordat daune de 250.000 lei Laurei Codruta Kovesi, fără să motiveze hotărârea dată, scrie Lumea Justiției.

Răzvan Savaliuc a depus respectiva plângere penală la Parchetul General în dată de 31 octombrie 2016, precizând expres în plângere că acest dosar să fie preluat la PICCJ, în instrumentarea Procurorului General al României sau prin delegarea unui procuror de la Secţia de urmărirea penală şi criminalistică, întrucât în dosarul civil sunt părţi, în calitate de paraţi reconvenţional, atât DNA, cât şi Laura Codruta Kovesi, iar potrivit legii, nimeni nu poate să fie judecător în propria cauza.

PÎCCJ, condus de Augustin Lazăr, a trimis imediat dosarul la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, de unde, în dată de 14 noiembrie 2016, dosarul a fost trimis de procurorul general al PCAB de atunci, Mihai Cristian Ban, la Direcţia Naţională Anticorupţie „spre competenta soluţionare”. Cristian Ban este membru CSM, în Secția pentru procurori, care tocmai ce a dat aviz negativ propunerii ministrului justiției pentru revocarea Laurei Codruța Kovesi.

Jurnalista Adina Anghelescu-Stancu a anunțat la Antena 3 că Inspecția Judiciară s-a autosesizat în acest caz și au demarat verificări.

Andi Topală

NICIUN COMENTARIU