14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:12
No menu items!

Trei spitale din țară au fost desființate de Guvern

spot_img

Guvernul a hotărât desfiinţarea Spitalul Orășenesc Vânju Mare și Spitalul Orășenesc Strehaia, ambele din judeţul Mehedinţi. Această hotărâre a fost luată „ca urmare a aprobării desființării prin hotărâri ale consiliilor locale”. Decizia de închidere a celor două spitale a fost aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului. „Precizăm că aceste hotărâri ale consiliilor locale au făcut obiectul controlului de legalitate exercitat de prefect și sunt definitive. Componentele bazei materiale achiziționate cu finanțare de la bugetul de stat sau cu credite externe garantate de Guvern, care se află în administrarea celor două unități, vor fi preluate, prin protocol de predare-primire, de Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, arată Executivul.

Tot în şedinţa de marţi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Spitalul Orășenesc Darabani se desființează și se reorganizează ca secție fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Guvernul susţine că, prin această reorganizare, se va utiliza eficient personalul celor două unități, iar structurile preluate de la Spitalul Darabani vor beneficia de o finanțare mai bună. D.M.