21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 19:56
No menu items!

Trei sferturi dintre medici lucrează încontinuu peste 24 de ore

spot_img

Trei sferturi din medici lucrează încontinuu mai mult de 24 de ore, iar 30% ajung să depășească o durată de muncă legată chiar și de 33 de ore, se arată într-un studiu privind gărzile medicilor, realizat de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, la comanda Federației Sindicale „Solidaritatea Sanitară”.

Până la acest moment au răspuns la chestionar 1.032 de medici, potrivit unui comunicat al Federației, remis, sâmbătă, Agerpres. „Demersul a fost inițiat în contextul în care Ministerul Sănătății a refuzat în mod sistematic modificarea Regulamentului de gărzi în sensul respectării legislației muncii, toți miniștrii dovedindu-se până acum indiferenți atât la argumentele juridice cât și la dovezile științifice prezentate de Federația Solidaritatea Sanitară. În condițiile în care datele arată că situația este în continuă agravare, este evident că lipsa deschiderii la dialog a ministrului sănătății, Vlad Vasile Voiculescu, față de Federația Solidaritatea Sanitară (organizație reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate) dăunează atât medicilor cât și pacienților”, se arată în comunicat.

Din prelucrarea primară a răspunsurilor, a rezultat că media numărului maxim de ore lucrate continuu de medici, fără pauză, (incluzând timpul normal de lucru și orele de gardă) este de 33 ore. 78% dintre medici au muncit încontinuu mai mult de 24 de ore, iar 30% dintre respondenți au muncit încontinuu mai mult de 33 de ore.

Medicii lucrează în medie pe săptămână 63 de ore (incluzând orele de gardă), adică echivalentul a 1,8 norme săptămânale, iar 33,7% dintre medici lucrează mai mult de 63 de ore pe săptămână.

Totodată, 35,8% dintre medici au indicat o accentuare a gradului de oboseală datorită actualului program de gărzi, această riscând să afecteze implicit și calitatea serviciilor medicale. Circa 32% dintre medici au indicat faptul că actuală formă de organizarea a gărzilor are un impact negativ direct asupra calității serviciilor medicale (21,5% dintre respondenți indicând ca efect creșterea riscului de erori profesionale pe fondul oboselii accentuate). „Având în vedere faptul că Federația „Solidaritatea Sanitară” a reușit să facă un prim pas înspre normalizarea situației timpului de lucru al medicilor în cadrul negocierilor cu Ministerul Muncii, ministrul Dragoș Pâslaru acceptând introducerea în OUG nr. 20/2016 a obligativității încheierii unui contract individual de muncă (CIM) separat pentru gărzile suplimentare programului normal de lucru (eliminând astfel obligativitatea medicilor de a face toate gărzile suplimentare), în acest moment modificarea în mod corespunzător a Regulamentului de gărzi, conform propunerilor noastre, are caracter urgent”, mai spun reprezentanții sindicatelor.

Potrivit acestora, în situația în care Ministerul Sănătății refuză în continuare negocierile privind reașezarea programului de lucru al medicilor în limitele legii și plata adecvată a drepturilor salariale aferente gărzilor, există riscul ca, începând cu luna august, 41% dintre medici să refuze încheierea CIM-urilor pentru gărzile suplimentare programului normal de lucru.

Olimpia Diaconiuc