Cazul polițistului arestat pentru pedofilie are o evoluție „aproape ideală”, singura vulnerabilitate majoră fiind în acest moment retraumatizarea la care sunt expuși cei doi copii-victimă și familia lor, a declarat pentru Sursa Zilei un psiholog care, de 20 de ani, acordă asistență victimelor agresiunilor sexuale.
Psihologul atrage atenţia asupra nevoii de profesionalizarea a tuturor autorităţilor care interacţionează cu victimele abuzurilor sexuale, mai ales când este vorba despre copii, dar şi a jurnaliştilor care, prin relatările lor, devin actori principali în procesul de revenire şi traversare a crizei de către victime.
Dr. Eva Laszlo, cercetător la Universitatea „Babes Bolyai” – Centrul de cercetare şi prevenire a violenţei familiale şi societale- evidențiază trei aspecte care au contribuit la soluționarea acestui caz. Acestea se referă la: relaţia „fantastică” de încredere care există între care cei doi fraţi, victime ale agresiunii, dar şi între aceștia și părinţii lor; existenţa camerelor de supraveghere din liftul blocului în care s-a produs agresiunea şi din împrejurimi, dar și modul aproape obsesiv în care criminaliştii din București au centralizat, în ultimii șase ani, cazurile nerezolvate de agresiuni sexuale, în ciuda Codului de Procedură Penală care menține aceste dosare împrăștiate, în funcție de competență, la Parchete mici și secții de poliție.
Abordarea corectă a acestui tip cazuri este descrisă într-o metodologie (HG 49/2011) care ar trebui să se aplice unitar în toată ţara de la sesizarea cazului de abuz şi până la sentinţa finală dată autorului. Aceasta prevede gestionarea fiecărui caz de echipe pluridisciplinare antrenate şi specializate în interacţiunea cu victimele vulnerabile.
Că acest lucru nu se întâmplă o dovedesc tot mai desele condamnări pe care România le primeşte la CEDO pentru tratamentele umilitoare la care sunt supuse victimele agresiunilor sexuale şi familiale pe tot parcursul procedurilor judiciare. Ultima astfel de decizie împotriva statului român a fost luată chiar în luna septembrie a anul trecut pentru un proces contra unui tată abuziv, care a durat 9 ani şi s-a încheiat doar cu o amendă, dispusă de instanțele românești.
Ruşinea şi frica de a recunoaşte abuzul, lipsa de încredere şi suport din partea familiei şi apoi a autorităţilor, audierea repetată, de către oameni nepregătiţi şi în condiţii precare de siguranţă pentru victimă, expertizele şi procedurile îndelungate – toate acestea reflectă precaritatea modului în care sistemul judiciar, pe de o parte, şi cel de protecţie socială, pe de alta, reuşesc să protejeze victimele unor infracţiuni grave în România. Pe lângă aceaste date ale fenomenului românesc, insolitul situaţiei de a avea ca autor chiar un poliţist, face din acest caz unul cu foarte mare expunere publică, care nu a scos încă la suprafață toate probleme sistemului, spune pshihologul.
În prezent, în România, agresiunile sexuale, nici măcar cele care privesc copiii, nu sunt centralizate oficial, ci se regăsesc în statisticile a 5 instituţii care lucrează cu indicatori diferiţi: direcţiile pentru protecţia copilului, poliţie, parchete, instanţe şi serviciile de probaţiune. Astfel, nimeni nu poate preciza câte agresiuni semnalate sunt sesizate oficial poliției, câte devin dosare penale care se finalizează cu rechizitorii sau se clasează, în câte procese sunt pronunțate condamnări și de ce natură sunt acestea.
În plus, la noi nu există oficial o bază de date comună sau cel puțin un compartiment care să analizeze agresiunile sesizate, cu excepția unei soluții improvizate la nivel de București printr-un ordin al prim-procurorului Capitalei din 2012.
La toate aceste disfunctionalități se adaugă faptul că, de asistarea victimelor infracțiunilor violente ar trebui să se ocupe, din 2013, o instituție care îi consiliaza pe agresori – Serviciul de Probațiune. Această institutie a reușit, însă, în trei ani, să ofere asistență psihologică unui număr de 11 victime care au făcut solicitari exprese în acest sens. Specialistul consultat de Sursa Zilei spune că întreaga sa experiență și studiile efectuate până acum arată că nici 2% din agresiunile comise asupra copiilor nu ajung pe masa unui procuror sau judecător.
„Ca părinte, eu înţeleg foarte bine nevoia de a avea cât mai multe detalii despre un astfel de caz, dar, din păcate, aceste detalii nu ne ajută să prevenim sau să-i protejăm pe cei apropiaţi nouă. Nu scrie pe fruntea nimănui că este pedofil. De aceea, ca profesionist, cred că e mai important să răspundem la întrebarea care sunt informaţiile care chiar sunt de interes public și care expun din nou la traumă victimele (directe – cum sunt copiii sau de ordin secundar – cum sunt părinții, apropiații). Noi luptăm de ani de zile ca victimele să nu fie reaudiate, ca toţi participantii din procesul penal să fie responsabili şi să formuleze numai cele mai justificate întrebări, nu pentru satisfacerea unor curiozităţi, ci pentru probarea cazului. La acelaşi lucru consider că trebuie să se gândească fiecare jurnalist care relatează acum despre acest caz„, afirmă Eva Laszlo. Psihologul insistă că singurele metode de prevenţie dovedite sunt cultivarea unei relaţii de încredere între părinţi şi copii și întărirea încrederii că agresorii sunt prinși și pedepsiți.
„Acest caz este o lecție pentru noi toți, fie și numai dacă am accentua relația fantastică pe care acești copii o au între ei, și cu familia lor. Ei au putut să povestească, au fost ascultati, se simt protejați. Un copil de 5 ani nu are cuvinte să relateze, dar arată, iar fratele mai mare este curajos, nu fuge, deși sigur îi e frică, este lângă sora lui și face ceea ce nu mulți adulți pot face mai bine. Asta trebuie să-i învățăm pe copii: dacă te depășește o situație, caută un adult de încredere și povestește. Trebuie învățați să aibă încredere în ceea ce simt, să facă distincția între atingeri bune și atingeri rele, între secrete bune și secrete rele.„, mai spune psihologul.
Psihologul Eva Laszlo lucrează din 1999 cu victimele violențe sexuale, familiale și ale traficului de persoane în proiecte ale fundației Artemis și Asociația împotriva violenței contra femeilor, iar din 2009 este cadru didactic și cercetător la Universitatea „Babes Bolyai”, din Cluj.
Anul trecut a propus și a participat la elaborarea unui proiect legislativ privind înființarea unor centre cu servicii integrate: acel loc unde se pot realiza atât prelevările de probe, intervențiile medicale de urgență, audierea părților vătămate (și a martorilor, de exemplu părinții copiilor), cât și consilierea psihosocială și juridică de criză.
Mihaela Chiper
foto: adevarul.ro