14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 14:26
No menu items!

Transelectrica contestă amenda de la Comisia Europeană, aruncă toată vina pe OPCOM

spot_img

Prețurile la energie au scumpit toate produsele industriale în februarie

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a anunțat joi că intenționează să conteste amenda de 1 milion de euro impusă de Comisia Europeană și pe care ar trebui să o plătească în solidar cu societatea OPCOM, pe care o controlează.

”Administratorii companiei analizează exercitarea căilor de atac ce se impun, având în vedere şi faptul că presupusa acţiune de discriminare ar fi putut fi reţinută doar în sarcina OPCOM SA, în calitatea sa de unic operator al celor doua pieţe de energie electrică”, se arată într-o comunicare către Bursa de Valori București.

Comisia Europeană a amendat societatea OPCOM , în solidar cu Transelectrica, pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața românească a facilitării tranzacțiilor de energie electrică pe piața spot, încălcând normele UE în materie de concurență. Abuzul de poziție dominantă s-a produs în perioada iunie 2008 – septembrie 2013. Comercianții din alte state UE au fost împiedicați să să participe la Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) şi Piaţa Intrazilnică (PI) de energie electrică din România.

”Sancţiunea pecuniară se situează la un nivel al cărui cuantum este la limita inferioară a amenzilor aplicabile în astfel de situaţii. Motivarea Direcţiei Generale Concurenţă pentru implicarea CNTEE Transelectrica SA alături de OPCOM SA a fost că, în cazuri antitrust, filiala şi societatea mamă sunt ţinute solidar la plata amenzilor”, se arată în comunicatul citat.

Statul român controlează 58,6% din pachetul de acțiuni al companiei Transelectrica.

Vlad Bârleanu