7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:21
No menu items!

Tramvaiele 14 şi 46 circulă, de sâmbătă, pe trasee modificate

spot_img

linia-de-tramvai

Tramvaiele liniilor 14 şi 46 din Capitală circulă de sâmbătă pe trasee modificate, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a liniei de pe Şoseaua Pantelimon, între terminalul „Granitul” şi Bulevardul Chişinău.

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport București (RATB) au arătat vineri, într-un comunicat de presă, că tramvaiele liniei 14 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Sf. Vineri’” şi intersecţia Şoselei Pantelimon cu Bulevardul Chişinău, apoi pe un traseu modificat pe bulevardele Chişinău, Basarabia, 1 Decembrie 1918, până la terminalul „Faur Poarta 4”.

Tramvaiele liniei 46 vor circula pe traseul actual între terminalul „Banu Manta” şi intersecţia Şoselei Pantelimon cu Bulevardul Chişinău, apoi pe un traseu modificat pe bulevardele Chişinău şi Basarabia, până la terminalul „Republica”.

Potrivit RATB, pentru preluarea călătorilor, pe Şoseaua Pantelimon va fi prelungit traseul liniei navetă 655, astfel încât autobuzele să circule de la terminalul „Cora Pantelimon” pe Şoseaua Dudeşti – Pantelimon, Şoseaua Gării Căţelu, bulevardele Iancului şi Pache Protopopescu, strada Traian, până la Foişorul de Foc.

Abonamentele eliberate pentru liniile 14 şi 46 rămân valabile şi pe linia navetă 655, precum şi pe linia 104, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Chişinău şi terminalul „Cora Pantelimon”.

De asemenea, ca urmare a ridicării restricţiei de circulaţie la intersecţia şoselelor Gara Căţelu cu Pantelimon, liniile 102, 104 şi 246 vor reveni pe traseele de bază.

Astfel, autobuzele liniei 102 vor circula de la terminalul „Cora Pantelimon”, pe Şoselele Dudeşti -Pantelimon, Gării Căţelu, Pantelimon, strada Vergului, urmând apoi traseul actual până la terminalul „Cet Sud”.

Autobuzele liniei 104 vor circula de la terminalul „Cora Pantelimon” pe şoselele Dudeşti-Pantelimon, Gara Căţelu, Pantelimon, Bulevardul Pierre de Coubertin, urmând apoi traseul actual până la terminalul „Piaţa Operei”.

Linia autobuzelor 246 va reveni pe traseul de bază de la intersecţia şoselelor Gării Căţelu cu Dudeşti-Pantelimon, pe şoselele Gării Căţelu, Pantelimon, până la terminalul „Granitul”.

R.D.