20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:53
No menu items!

Traian Băsescu și-a făcut public numărul de telefon

spot_img

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a făcut public numărul de telefon mobil prezentând, în faţa camerelor de luat vederi şi a fotografilor, adeziunea sa la Partidul Mişcarea Populară.

Pe cererea de înscriere în partid figurează datele personale ale fostului şef al statului: data naşterii, numărul şi seria cărţii de identitate, alături de numărul de telefon şi adresa de e-mail. 

Traian Băsescu a anunţat înscrierea sa în PMP, declarând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este apărarea mandatelor sale prezidenţiale.

basescu pmp

Fostul președinte a spus, vineri, că revine în viaţa politică pentru a-şi apăra cele două mandate şi pentru a se apăra pe sine de „campania furibundă de denigrare” , despre care afirmă că este purtată împotriva sa începând cu data de 22 decembrie 2014.

Sincer, nu am crezut că după ce îmi termin mandatul de preşedinte al României mă voi mai înscrie într-un partid. Iată că mă obligă să o fac şi am câteva motive pentru acest lucru. Primul şi cel mai important motiv al revenirii mele în viaţa politivă este legat de ceea ce se întâmplă începând cu data de 22 decembrie 2014, o campanie furibună de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut ca preşedinte al României, de negare a transformărilor prin care a trecut ţară în acest interval de 10 ani, extrem de importante, care au consolidat statul de drept şi, de asemenea, eforturile uriaşe pe care le depun trusturile mass-media, dar spre surprinderea mea şi instituţii ale statului pe care le-am consolidat în timpul mandatelor, pentru discreditarea mea personală. De aceea, singura soluţie pe care o am este să revin în viaţa politică şi să îmi apăr şi cele două mandate şi să mă apăr şi pe mine în faţa valului de denigrare

Traian Băsescu

Fostul preşedinte a mai afirmat că a constatat în cele 11 luni de la terminarea mandatului că viziunii şi efortului de consolidare a instituţiilor statului trebuia să îi mai adauge respectul pentru drepturile omului. Lucru pe care a declarat că îl va face, de acum înainte, „ca om politic de opoziţie”.

Valeriu Motoc