14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 14:05
No menu items!

Traian Băsescu, amendat pentru discriminarea romilor

spot_img

Basescu_romi

Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat, luni, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”. Hotărârea a fost luată în şedinţa de luni cu şase voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

CNCD a stabilit că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puţini vor să muncească” şi „mulţi dintre ei, în mod tradţtional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ţinând cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Preşedintele României a fost reclamat la CNCD de asociaţia Romani Criss. Petiţia a fost iniţial soluţionată prin hotărârea Colegiului director nr.176/04.05.2011 prin admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială a CNCD, având în vedere faptul că afirmaţiile au fost făcute în Slovenia, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat această hotărâre, în 21 ianuarie 2014, obligând CNCD să se pronunţe pe fond.

Andrei Tudor