13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:05
No menu items!

Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Chițoiu interimar la Ministerul Economiei

spot_img
foto: economie.hotnews.ro
foto: economie.hotnews.ro

Președintele Traian Băsescu a semnat joi decretul prin care Daniel Chițoiu, viceprim-ministru și ministru al Finanțelor Publice, este desemnat ministru interimar al Economiei.

Șeful statului a semnat joi și decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcția de ministru al Economiei și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului, informează Administrația Prezidențială.

Varujan Vosganian a demisionat luni din funcția de ministru al Economiei. În aceeași zi, plenul Senatului a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva liberalului Varujan Vosganian.

Marți premierul Victor Ponta a transmis Președinției propunerea ca Daniel Chițoiu să fie desemnat interimar la Ministerul Economiei.

Lucian Mera