Trafic restricționat pe mai multe străzi din sectorul 1 al Capitalei, de Ziua Națională

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, până la ora 14.00, pe mai multe artere din sectorul 1 al Capitalei, din cauza paradei militare de 1 Decembrie. Potrivit Brigăzii de Poliție Rutieră, pentru a evita traseele blocate, șoferii au la dispoziție patru rute ocolitoare.

Astfel, sâmbătă, între orele 5:00 şi 14:00, nu se va circula pe axul central al Șoselei Kiseleff şi pe banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf.

În aceeaşi zi, între orele 9:00 şi 14:00, va fi închisă total circulaţia pe Șos. Kiseleff (între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei), pe Str. Alexandru Constantinescu (între Piaţa Arcul de Triumf şi bd. Mărăşti), pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu (între Piaţa Arcul de Triumf şi bd. Mărăşti) şi pe Bd. Constantin Prezan (între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle). În plus, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe Str. Arhitect Ion Mincu (între bd. Aviatorilor şi Bd. Ion Mihalache).

Cele patru rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră sunt:

1. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – bd. Mărăşti – str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – bd. Ion Mihalache.

2. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – bd. Mărăşti – bd. Mareşal Averescu – str. Turda – Podul Grant.

3. Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor – bd. Nicolae Caramfil – bd. Aerogării – DN 1.

4. Șos. Stefan cel Mare – str. Barbu Văcărescu – bd. Aerogării – DN 1.

Mai mult, în perioada 30 noiembrie, ora 20:00 – 1 Decembrie, ora 14:00, se interzic opririle şi staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Șos. P. Kiseleff.

Din cauza restricţiilor de trafic, mai multe autobuze RATB circulă pe trasee modificate în intervalul vineri, ora 11:00 – sâmbătă, ora 24:00. Potrivit RATB, autobuzele ale căror trasee au fost reorganizate temporar sunt 131, 205, 261, 282, 330, 335, 331, 148, 149, 304, 449, 780 şi 783.

R.D.

NICIUN COMENTARIU