Tradiționala procesiune a moaștelor de Sf. Dumitru din București

Miercuri, pe 24 octombrie, în prima zi a manifestărilor dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, va avea loc în capitală tradiționala procesiune Calea Sfinților, în care moaștele vor fi însoțite de mai mulți preoți și diaconi. Potrivit părintelui arhimandrit Beniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc, preoții sunt convocați la ora 11:30 pentru a participa la acest pelerinaj. Vor fi două grupuri, unul va pleca de la Catedrala Patriarhală și altul de la Biserica Sf. Spiridon cel Nou. Preoții care pleacă de la patriarhie vor însoți moaștele Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului și moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Ca în fiecare an, credincioșii bucureșteni sunt așteptați să participe cu icoane și flori. Preoții recomandă enoriașilor, ca înainte de a ajunge la raclă, să citească acatistul și să mediteze la viața și faptele sfântului. Totodată, cei care vor să lase pomelnice, ar fi bine să le pregătească din timp, pentru a le depune în locul special amenajat lângă racla fiecărui sfânt. În zilele hramului, bisericile din centrul capitalei și zonele adiacente vor fi deschise zi și noapte. D.F.M.

NICIUN COMENTARIU