7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:15
No menu items!

Termenul de alocare a 6% din PIB pentru educaţie, amânat din nou

spot_img

 

Termenul de alocare a 6% din PIB pentru educaţie, amânat din nou

Guvernul va amâna din nou, până în 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanţarea sistemului educaţional cu minimum 6% din PIB.

Prevederile legii educaţiei naţionale, adoptată în ianuarie 2011, specifică alocarea anuală de la bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale, pentru finanţarea educaţiei naţionale a minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv, iar pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, minimum 1% din Produsul Intern Brut.

Termenul pentru aplicarea acestei măsuri a fost amânat de la 1 ianuarie 2012 la 1 ianuarie 2013, de către Guvernul Boc, motivând că această cotă de finanţare necesită un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 şi 2013. În strategia fiscal-bugetară a Guvernului Boc se precizează că acest termen va fi amânat până în 2014.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor, amânarea din nou a acestui termen până la 1 ianuarie 2014 este luată în calcul de această dată de Guvernul Ponta.

Hotărârea guvernului de amânare până în 2014 a alocării a 6% din PIB pentru educaţie încalcă prevederile Legii educaţiei privind cota de finanţare destinată acestui domeniu.  C.I.