Teatrul Nottara a rămas din nou fără sediu

Teatrul Nottara a rămas din nou fără sediu, după ce clădirea ArCuB din strada Batişte din Bucureşti, în care trebuia să îşi reia activitatea, a fost încadrată cu gradul I de risc seismic, atât conducerea Nottara, cât şi cea a ArCuB spunând că au aflat despre acest lucru în ultimul moment.

Marinela Ţepuş a spus că Primăria Capitalei (în subordinea căreia funcţionează şi ArCuB, n.r.) se luptă să îi găsească Teatrului Nottara un spaţiu stabil, într-un loc central, în care să poată desfăşura măcar 20 de spectacole. “Ştiu că se luptă şi sper ca până luni să aibă un răspuns”, a explicat Marinela Ţepuş, precizând că Teatrul Nottara va fi nevoit să renunţe la unele spectacole.

Totodată, conducerea Teatrului Nottara a semnat un acord cu Cercul Mililtar Naţional din Capitală, potrivit căruia, de două ori pe săptămână, în acest spaţiu să fie jucate două spectacole. În plus, o dată pe lună, actorii Nottara vor urca pe scena Palatului Cotroceni.

În plus, Teatrul de Comedie va găzdui, în 20 ianuarie, premiera spectacolului Nottara “Familie de artişti”, în regia lui Alexander Hausvater, după un text scris de Kado Kostzer şi Alfredo Arias şi tradus de Doru Mareş.

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

 

NICIUN COMENTARIU