9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:20
No menu items!

Tăriceanu: Ce să-i înveţe Coldea pe studenţi? Cum funcţionează statul paralel?

spot_img

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a lansat vineri un atac dure la adresa generalului (r) SRI Florian Coldea, dar și la adresa deputatului PNL Marilen Pirtea, care, din postura de rector al Universităţii de Vest din Timişoara, l-a invitat pe Coldea să le predea stundeţilor. 

Mi se pare regretabil că rectorul universităţii a ajuns să-l invite pe domnul Coldea că ţină cursuri la universitate. Stau şi mă întreb care este considerentul după care domnul Coldea a fost invitat. Profesional, am semne de întrebare. Ce să-i înveţe pe studenţi? Cum funcţionează statul paralel într-un stat de drept? Moral, cu atât mai puţin n-ar avea dreptul să predea studenţilor astfel de enormităţi. Dacă le inoculăm astfel de idei unor tineri care nu au suficiente cunoştinţe şi poate nu au întotdeauna cea mai bună capacitate de analiză, e păcat că pervertim generaţii de studenţi într-un spirit care este specific perioadei comuniste şi sistemelor totalitare – cum funcţionează serviciile de informaţii în colaborare cu procuratura. Asta era România anilor ’50 şi ’60„, a spus Tăriceanu, la Timișoara. 

Potrivit lui Tăriceanu, ar fi fost bine ca persoanele din conducerea universităţii să mediteze la o astfel de colaborare şi să nu le ofere studenţilor astfel de exemple. „Domnul Coldea a fost eliberat din serviciu într-o formulă elegantă, ca să nu se ajungă la un scandal şi altii văd că îl premiază pentru această performanţă. Mi se pare foarte nefiresc”, a mai spus președintele Senatului. 

Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că activitatea Comsiei de control al SRI a fost până în 2017 de complezenţă, membrii forului remarcându-se doar prin participarea la şpriţuri, alături de şeful SRI, ceea ce a dus la grave abuzuri ale serviciilor de informaţii.

„La noi, până în 2016 sau până la începutul lui 2017 mai bine spus, comisia de control al SRI a făcut o activitate de complezenţă aşa. În afară de şpriţurile la care participau împreună cu conducerea SRI, cu altceva nu s-au remarcat. Sigur că din acest motiv s-au înregistrat şi gravele abuzuri, excese care au caracterizat activitatea serviciilor din România în colaborare cu alte instituţii din zona instituţiilor de forţă, instituţiilor represive ale statului, mă refer la DNA”, a mai afirmat Tăriceanu. 

Referitor la decizia SRI de desecretizare a protocolului Serviciului semnat cu Parchetul General în 2009, preşedintele ALDE a adăugat că lumea se va lămuri „ce conţin aceste înţelegeri anormale”.

„Slavă Domnului că astăzi se vor desecretiza protocoalele dintre SRI şi Parchet. Probabil că atunci vom vedea în amănunţime ce conţin aceste înţelegeri anormale care au permis Serviciilor de Informaţii să intre în zona de poliţie judiciară, o interferenţă care este specifică numai perioadei comuniste şi regimurilor comuniste, care, bineînţeles nu respectau independenţa Justiţiei. La noi s-a făcut foarte multă tevatură pe independenţa Justiţiei. Câtă vreme au funcţionat protocoalele, nimeni n-a spus un cuvinţel. Totul era perfect. Independenţa Justiţiei funcţiona. În momentul în care au intrat în discuţie cele trei Legi privind organizarea şi funcţionarea Justiţiei, legile 303, 304 şi 317, am văzut un cor întreg de critici care încercau să inducă ideea afectării independenţei Justiţiei şi afectării luptei împotriva corupţiei”, a completat Tăriceanu.

Tăriceanu: abuzul în serviciu trebuie reglementat cât mai repede

Pe de altă parte, președintele Senatului a mai precizat și că, în opinia sa, abuzul în serviciu trebuie reglementat cât mai repede. „Mulţi oameni se tem că pot fi anchetaţi pentru abuz în serviciu şi nu iau nicio decizie. S-a discutat despre un plafon. Nu ştiu dacă asta e soluţia. Să definim riguros ce înseamnă abuz în serviciu, permite interpretări care duc la abuzuri. Actualul ministru al justiţiei şi fost membru CCR va veni cu o propunere bine gândită. România e o ţară în care nici românii, nici străinii nu ştiu ce să facă. Oricine poate fi acuzat de abuz în serviciu. În Franţa nu există abuz în serviciu, sunt reglementări în privinţa abuzului de funcţie„, a conchis Tăriceanu.

R.D.