24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:01
No menu items!

Târg educațional cu materiale didactice la Sala Polivalentă din București

spot_img

O nouă ediţie a târgului educaţional va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală, începând de joi până sâmbătă, cu scopul de a promovarea mijloacele şi materialele didactice noi, în cadrul sistemului de învăţământ public şi privat din România. La târg vor fi prezentate materiale didactice (proiectoare, table interactive, tablete grafice), mulaje, hărţi, table şcolare clasice, aparatură de laborator (chimie, fizică, biologie, geografie), soft educaţional (soft de matematică pentru profesori, soft de matematică pentru elevi, cursuri interactive de biologie, geografie, istorie, chimie, fizică), dar şi mobilier şcolar (modele noi de bănci şi catedre, dotări săli de sport). La această ediție vor mai fi expuse manuale, dicţionare, literatură universală, dar şi oferte educaţionale de tabere şcolare, programe educaţionale. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu EXPO 24 şi Prefectura Bucureşti, iar programul de vizitare al târgului este de joi până sămbătă între orele 10:00 și 17:00.