Țara lu’ sirenă

Maria Ardelean


Dimineața. C-o fi 7, c-o fi 9, sar din pat precum pâinea din toaster. Cum de ce? O sirenă nervoasă, cu accente doar la mine sub balcon, se aranjează între taximetriștii așezați, ilegal desigur, pe colțul blocului. Poliția Locală descalecă din mașini, prețios, cu tocurile ‎fluturând. Nu de la pantofi, ci de la pulane. Sirena merge în continuare. Nu știu dacă se înțelege ceva din ce ordonă ei, de sub caschete, dar nici nu contează. Tacticoși, șoferii de taxi își aruncă ostentativ țigările pe jos și o iau din loc. Bravo, reușită mare cu sirena de dimineață. 

Peste vreo 9 minute, până-n 10, sirena, iar. Același sunet, altă mișcare însă. Pompierii. Trec, săracii, cu viteză, spre următorul loc în care au a 15-a treabă de când sunt în tură. Scurt, dar penetrant țignalul.

Nino Nino. Tot cu nervi, tot cu grabă. Normal, jandarmii. Autorii șlagărului “cea mai tare meserie este la Jandarmerie” o țin langa, în tangaj, pe stradă, ocolind pietonii ca pe popice. Vreo doi scăpară ca prin minune. Pietonii, desigur.

N-apuc să termin cafeaua: ninooo ninooo. Eee, e altceva. O salvare fără pacient. Se grăbea asistenta spre gardă. Trecuse șoferul s-o ia și pe ea, de acasă. Da, ninoo ninoo se impune. 

Dau să cobor. ‎Nu mai repet. Țignalul isteric de goarnă disperată taie ușa. Cum, mă? Ușa de la lift? Ies în goană, nefiind curioasă, ci deja sătulă în urechi și creier și tot de disperarea sirenei, în stradă. Ordinea Publică de la sector își făcea loc în balamucul din trafic. 

Fir-ati ai dracului cu circul vostru cu tot. Țara lu’ sirenă, maică”, îmi zbiară o bătrână de care mă lovisem.

P.S. N-am zis nimic de sirenele de la mascați, de la procurori sau ‎toți supremii ăștia care se plimbă prin capetele și orașele noastre ca-n brânză. Că nu-mi permit să comentez proceduri cu titlu de lege din statul de drepți.