Țara lor și țara mea

  • Maria Ardelean

În țara lor, denunţătorul e rege. El nu crede, el doar scrie. Nu probează, doar datează. El nu ştie, dar vorbeşte. Apoi plânge şi se plânge că a fost presat, stresat, obligat să compună exact ce avea nevoie procurorul de linie. În țara lor, triunghiul etern salvator-agresor-victimă pierde vârful.

Un neam împărțit în două – pe de-o parte agresorii, pe de alta, victimele‎ – se macină încet și sigur, în speranța că salvatorul apare. Că o veni călare pe un cal alb, că o ajunge cu vreo maşină luată pe fonduri operative sau că se-ndreaptă agale, spre noi, pe jos, trebuie să ni se arate.

Tineri arşi de vii, pacienţi măcinaţi de bacterii plătite din bugete suplimentate pentru servicii secrete, piloţi-salvatori morţi pentru că pe ei n-a avut cine să-i salveze, toate astea nu mai pot ţine țara pe loc. Nu ne mai pot minţi că merge şi-aşa. Nu au cum să ne mai explice că sancţiunea este atunci când cred ei că e vreo vină. Nu se mai cade să aşteptăm încă un tur şi încă un tur, în funcţie de câte or decide ei că avem nevoie ca să fim cu democraţia la purtător.

Dar, în țara lor, eu am nevoie de un salvator. Care, dacă nu-mi poate schimba lumea, măcar să-mi schimbe percepţia despre ea. Astfel, cât de târziu, ea să devină țara mea.