Tablete pentru poliștii de la Ordine Publică

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va derula, în București și în județele Constanța și Brașov, un proiect-pilot prin care echipajele de ordine publică care acționează în teren vor folosi tablete pentru a face verificări rapid în bazele de date ale Poliției. 

Reprezentanții MAI au precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că “ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus implementarea unui pachet de dezvoltare instituțională care include inițierea unui proiect pilot de introducere a unor noi mijloace de comunicație rapidă tip tabletă pentru echipajele structurilor operative care acționează pentru asigurarea ordinii și siguranței publice”.

Demersul dotării cu tablete pentru echipajele de intervenție se dezvoltă în cadrul unui proiect care a fost evaluat si selectat pentru finanțare din fonduri europene, respectiv Fondul pentru Securitate Internă, componenta de Cooperare Polițienească (FSI Police), în anul 2013. Proiectul a fost introdus apoi, ca acțiune, în Programul Național FSI, document aprobat de Comisia Europeană anul trecut.

Potrivit oficialilor MAI, cu sprijinul acestor dispozitive, echipajele din teren vor beneficia de acces securizat și rapid la bazele de date și vor putea introduce în sistem informații direct de la fața locului.

Astfel, verificarea identității persoanelor va fi mult mai rapidă, existând posibilitatea a vizualizării în timp real a datelor și imaginii celor verificați. În plus, echipajele care intervin la urgențele semnalate prin sistemul 112 vor putea accesa pe timpul deplasării la fața locului date preliminare privind istoricul altor evenimente semnalate la coordonatele respective, persoane implicate și eventualul trecut infracțional al acestora, adaptându-și astfel modul de intervenție și resursele alocate, crescând eficiența acțiunilor operative.

“Proiectul pilot se va derula la nivelul Municipiului București și județelor Constanța și Brașov, urmând ca primele tablete să fie date în utilizarea structurilor de poliție până la sfârșitul acestui an. Ulterior acestui pilot, se intenționează ca astfel de dispozitive să fie introduse și pentru echipajele de intervenție ale Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări și Poliției de Frontieră Române.

În cadrul proiectului pilot, în valoare de aproximativ 512.000 euro, se vor achiziționa de către Inspectoratul General al Poliției Române un număr de 665 de tablete și se va dezvolta sistemul de interconectare și comunicare securizată între acestea”, mai preacizează reprezentanții MAI.

R.D.

foto: facebook/MAI

NICIUN COMENTARIU