Tăriceanu, atac la Antonescu. Atitudinea de ţâfnă faţă de liderii UE face ca România să ajungă o ţară izolată

Călin Popescu consideră că  atitudinile de ţâfnă şi arţag faţă de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară izolată, marginalizată şi frustrată.

“Cred că declaraţiile total neinspirate la adresa Uniuni Europene, a instituţiilor europene, a unor lideri europeni, au fost o greşeală care riscă să ne pună într-o postură de ţară izolată, marginalizată şi frustrată, de ţară care nu a înţeles mecanismele europene, n-a înţeles practicile şi conduita europeană. O poziţie puternică în acest domeniu se construieşte foarte greu, se construieşte în timp şi se construieşte cu eforturi şi nu cu eforturi de orice fel, eforturi mari, care presupun să nu existe în această atitudine nici ţâfnă, nici arţag, dar mai degrabă diplomaţie, conexiuni în lumea occidentală cu prieteni şi aliaţi puternici, cu prieteni şi aliaţi puternici statornici, demersurile să fie făcute cu calm, cu răbdare”, a spus Tăriceanu.

Liderul deputaţilor PNL a precizat că, dacă vrem ca Europa să ne respecte, trebuie mai întâi să ne respectăm pe noi. Totodată, el a criticat faptul că în momentul de faţă România se prezintă la negocierile de la Bruxelles cu o rată de absorţie de 10%, care sunt imputabile Guvernelor Boc şi Ungureanu.

NICIUN COMENTARIU