11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:04
No menu items!

Sute de oameni pe traseul trenului regal

spot_img

Trenul regal a plecat luni dimineață din Sinaia, pe traseul Ploieşti, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Bucureşti

tren_regal

Sute de ploieșteni, de la părinți cu copii în brațe la bătrâni în baston, s-au aflat luni, în Gara de Sud a orașului, unde au întâmpinat trenul regal cu aplauze, steaguri și flori, scandând „Trăiască regele!”.

Potrivit AGERPRES, trenul regal a staționat timp de aproximativ 20 de minute în Gara de Sud a Ploieștiului, acesta fiind întâmpinat cu aplauze de cei aproximativ 400 de ploieșteni care se aflau pe peron special pentru acest eveniment. În garnitura regală s-au aflat principesa Margareta și soțul său, principele Radu, dar și principele Nicolae și principesa Maria.

Participanților la acest eveniment le-au fost înmânate de către organizatori fotografii cu Regele Mihai pe spatele cărora se află un mesaj semnat de acesta: „Valoarea regalității stă, de o sută patruzeci și cinci de ani încoace, deasupra alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea și tradițiile. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea și dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României”.

După ce au urcat în garnitura regală, membrii familiei regale au salutat din nou mulțimea de la geam, cei prezenți pe peron scandând din nou numele regelui Mihai și „Trăiască regele”.

Trenul regal a plecat luni dimineață din Gara Regală de la Sinaia, unde aproximativ 200 de persoane au participat la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naționale. Conform programului, trenul a oprit în gara de la Ploiești și va mai staționa la Buzău, Râmnicu Sărat și Focșani, urmând să ajungă luni seară în Gara Băneasa.

Familia regală face, pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, un drum simbolic cu trenul regal, pentru a aduce un omagiu suveranilor României Mari, Regele Ferdinand și Regina Maria ai României.