19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:11
No menu items!

Sute de angajați ai MAI, mobilizați să intervină la inundații. Primul „bilanț”: un mort, doi dispăruți

spot_img

Zeci de persoane, majoritatea copii, au fost salvate de pompieri și polițiști din calea puhoaielor revărsate în județele afectate de ploile abundente din ultimele 48 de ore

inundatii8

Sute de pompieri, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră au fost mobilizaţi pentru salvarea persoanelor afectate de inundaţiile din sud-vestul ţării, a anunţat, luni, într-o videoconferinţă cu prefecţii, vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea. Acesta a prezentat și un prim „bilanț” sumbru al revărsării puhoaielor în județul Mehedinți, cel mai afectat de ploile abundente căzute în ultimele 48 de ore: o persoană a murit, iar două au fost date dispărute după ce au fost luate de viitură, în localitatea Eșelnița.

Suntem sub avertizare hidrologică Cod portocaliu pe râuri din trei judeţe: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, până mâine la ora 14.00, iar în județele Arad și Dolj este instituit Codul galben.

După cum ştiţi, ne confruntăm deja cu o situaţie gravă în oraşul Orşova, unde începând din această dimineață s-au desfășurat mai multe acțiuni de salvare a unor persoane, fie izolate, fie aflate în situați critice, din cauza șuvoaielor puternice de apă. Până la acest moment (luni, ora 15.00 – n.r.), 12 localităţi au fost afectate de inundaţii, fiind vorba de peste 30 de locuințe și anexe gospodărești afectate.

Începând cu noaptea trecută am dispus o serie de măsuri în plan operațional: în primă urgență la nivelul pompierilor, iar ulterior și la celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne – Poliție, Poliție de Frontieră și Jandarmerie. La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Mehedinți, Caraș Severin, Arad și Timiș au fost activate grupele operative, iar în Orșova, la Detașamentul de Pompieri s-a ridicat nivelul de alertă la maxim – ceea ce înseamnă că întreg personalul a fost alarmat și introdus în misiunile de salvare persoane și înlăturare a efectelor inundațiilor.

În localitățile Turnu Severin și Timișoara s-a ridicat capacitatea operativă de intervenție, adică pe lângă pompierii aflați în serviciu, au fost alertate și alte efective din celelalte ture.

La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a activat, cu caracter permanent, Centrul Operațional de Comandă pentru monitorizarea și dispunerea măsurilor operative în dinamică, în funcție de evoluția situației. Am cerut conducerii inspectoratelor pentru situații de urgență din județele limitrofe celor afectate de inundații să fie pregătite să susțină misiunile aflate acum în derulare cu forțe și utilaje suplimentare.

În prezent se acționează cu un număr de 200 de forțe, reprezentând pompieri, polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră. Totodată, este constituită o rezervă operativă de peste 250 de oameni, cu 71 de mijloace tehnice de intervenție.

Este foarte important ca autoritățile județene să mobilizeze toate utilajele aflate la dispoziție, respectiv utilaje de mare capacitate care să poată îndepărta aluviunile aduse de ape.

Am dispus în această dimineață ca elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne să fie pregătite pentru a participa la misiunile de intervenție și de salvare a persoanelor.

În mod punctual, în această dimineață au fost desfășurate mai multe intervenții pentru salvarea persoanelor surprinse de torenți și alunecările de teren.

O femeie însărcinată din localitatea Orșova a fost salvată cu ajutorul unei ambarcațiuni aparținând Poliției de Frontieră și transportată la Serviciul de Ambulanță Județean.

În aceeași localitate, o altă persoană, aflată într-un autoturism, a fost surprinsă de o alunecare de teren, autoturismul fiind blocat și acoperit cu pământ. Din păcate, persoana aflată în autoturism a decedat. În prezent, avem în derulare acțiuni de căutare–salvare a două persoane dispărute din localitatea Eșelnița, județul Mehedinți, potrivit datelor pe care le deținem la acest moment, acestea au fost luate de viitură.

Vreau să menționez că astăzi cu ajutorul polițiștilor de frontieră au fost evacuați 67 de elevi și 18 cadre didactice din mai multe școli din Orșova, aceștia fiind transportați în condiții de siguranță în afara zonelor periculoase. Totodată, o altă operațiune a condus la salvarea a 10 persoane, dintre care 3 copii, toți fiind evacuați din două pensiuni de pe malul Dunării cu ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne.

La nivelul celor 4 judeţe – Caraș-Severin, Mehedinți, Arad și Timiș, au fost operaţionalizate grupele operative ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Vă atrag atenţia, domnilor prefecţi din aceste judeţe, să aveți în vedere utilizarea tuturor resurselor disponibile pentru intervenția din aceste ore. Asiguraţi-vă că toate mijloacele din dotarea sistemelor locale de management pentru situaţii de urgenţă sunt folosite și vă rog să identificați deja locațiile pentru cazarea persoanelor aflate în zonele critice, acolo unde este posibil să se impună evacuarea.

La acest moment nu sunt persoane evacuate din locuințe individuale, însă trebuie să fim pregătiţi în orice moment, mai ales că fenomenele meteo vor continua și în orele următoare.

În judeţul Mehedinţi, traficul rutier este întrerupt pe DN6, la ieşirea din Orşova către Caransebeş, iar pe mai multe drumuri secundare traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. Aceste segmente de drum sunt semnalizate ca atare de poliția rutieră pentru a evita înaintarea autoturismelor și expunerea pasagerilor la riscuri.

Sunt sigur că ştiţi cu toţii ce aveţi de făcut, ce măsuri să dispuneţi pentru protejarea populaţiei şi a bunurilor. Ca la orice intervenție de acest fel, prioritatea noastră rămâne salvarea vieților. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să răspundă oricărei solicitări din partea dumneavoastră. Pentru orice aveţi nevoie, vă stăm la dispoziţie atât eu, cât şi secretarii de stat din minister.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Cea mai importantă linie de cale ferată care leagă Capitala de vestul țării, serios afectată de inundații. Mai multe trenuri au fost anulate

Patru trenuri Regio cu rute în sud-vestul ţării nu circulă luni pe anumite segment din traseu, iar două InterRegio au trasee deviate şi vor ajunge la destinaţie cu întârziere, din cauza inundaţiilor, a transmis luni CFR Călători.

Potrivit sursei citate, trenurile Regio care nu circulă luni sunt R 9553 Orşova – Iablaniţia – Timişoara Nord (nu va circula pe distanţa Orşova – Iablaniţia), R 9554 Caransebeş – Iablaniţa – Orşova (nu va circula pe distanţa Iablaniţa – Orşova), R 11006 Timişoara Nord – Băile Herculane – Drobeta Turnu Severin (nu va circula pe distanţa Băile Herculane – Drobeta Turnu Severin) şi R 11007 Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord (nu va circula pe întreaga distanţă).

De asemenea, IR 1691 Bucureşti Nord – Filiaşi – Lugoj – Timişoara Nord va circula pe ruta deviată (Filiaşi – Târgu Jiu – Ilia – Lugoj), iar IR 73-2 Budapesta – Timişoara Nord – Lugoj – Filiaşi – Bucureşti Nord, pe ruta deviată Lugoj – Ilia – Târgu Jiu – Filiaşi. Aceste două trenuri vor ajunge la destinaţie cu întârziere, potrivit sursei citate.

CFR Călători mai informează că, urmare spălării terasamentului liniei de cale ferată dintre localităţile Topleţ şi Valea Cernei (secţia Băile Herculane – Orşova) din cauza inundaţiilor din zonă, circulaţia feroviară pe această rută este întreruptă temporar din jurul orei 13.35.

Pasagerii care aveau bilete la trenurile anulate sau cu rute deviate, precum şi posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementărilor în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile la http://www.cfrcalatori.ro/2482

CFR Călători anunţă şi că este posibil să apară şi alte modificări sau perturbări în circulaţia trenurilor. Compania le recomandă pasagerilor ca, înainte de călătorie, să contacteze telefonic gara din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să sune 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului CFR din staţii.

R.D.