15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:10
No menu items!

Studiu: Una din zece femei preferă compania animalelor domestice decât a partenerului

spot_img

woman-and-dog

Un studiu arată că femeile preferă mai mult compania animalelor domestice decât a partenerului.

Au fost chestionate aproximativ 2.000 de femei, iar aproape o treime dintre ele au declarat ca au aceeași afecțiune pentru animalul de companie și pentru soțul sau prietenul lor, potrivit dailymail.co.uk.

Astfel, 81 la sută dintre femei consideră animalele de companie ca făcând parte din familie, potrivit sondajului realizat de organizația privind bunăstarea animalelor, Brooke.

De fapt, 14 la suta dintre femei au spus că se gândesc să-și facă un tatuaj cu numele animalului lor.

„Chiar și cele mai perfecte relații au zile proaste, astfel se înțelege de ce ar iubi femeile mai mult animalele de companie după o neînțelegere cu partenerul lor”, a spus un purtator de cuvant al organizației Brooke.

De asemenea, 38 la suta dintre femei au spus că vor lupta pentru custodia animalelor în cazul unei despărțiri de partener, deoarece în 54 la sută dintre cazuri, animalul este deținut în comun.

Studiul mai arată că 40 la suta dintre femei au spus că animalul de companie nu le-a supărat niciodată și mai mult de jumătate au spus că ar fi un motiv de despărțire în cazul în care un partener nu s-ar înțelege cu animalul lor.

O treime din femeile chestionate au spus că lasă animalele să doarmă pe patul lor, iar 16 la sută au spus că dorm cu ele în pat.

Patru din zece femei au mărturisit că animalul de companie este recompensat regulat, iar 17 la sută dintre ele le dau cadouri în ziua de Crăciun.

“Ca britanici, suntem o națiune de iubitori de animale, iar aceste rezultate arată că legătura pe care o avem cu animalele noastre de companie este într-adevăr foarte puternică” a mai spus purtătorul de cuvânt.

D.M.