Statul s-a împrumutat, luni, la o dobândă-record: 2,7% pe an!

Ministerul-Finantelor

Statul s-a împrumutat luni, prin Ministerul Finanțelor Publice, de la băncile interne la o dobândă-record pentru titlurile de stat pe șase luni, respectiv 2,78% pe an. Astfel, instituția a atras 800 de milioane de lei, prin obligațiuni cu scadența în iunie 2014, pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice.

La licitația de luni, statul a anunțat un randament la care ar fi acceptat oferta băncilor de 2,81% pe an, însă cele 9 instituții de credit doritoare să împumute MFP au primit, în final, o dobândă medie de 2,78% pe an. Acesta este cel mai mic cost plătit vreodată de statul român, la această scadență.

Potrivit Ministerului pentru Buget, randamentele titlurilor de stat au intrat pe o curbă descendentă începând din decembrie 2009, pe majoritatea maturităților. Astfel, dacă în urmă cu patru ani statul se împrumuta, pe cinci ani, la o dobândă de 10% pe an, în luna octombrie a acestui an costul a coborât la 4,7% pe an.

Cele mai spectaculoase scăderi de dobândă au fost pe maturitățile de 3 ani și pe cele de 6 luni, de la aproximativ 10% în decembrie 2009, la 3,12% în octombrie 2013, respectiv de la 6,71% în decembrie 2010, la 2,78% în decembrie 2013.

În decembrie ajung la maturitate titluri în valoare de 2,08 miliarde de lei. Următoarea licitaţie din decembrie este planificată pentru joi, când Finanţele scot la vânzare obligaţiuni pe cinci ani, prin care vor să atragă 500 milioane lei.

De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă peste 44 de miliarde de ei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

jhsdgjsh

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU