7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:12
No menu items!

Statul român pierde și în țară procese privind condițiile de detenție

spot_img

Statul român nu pierde doar la CEDO procese din cauza condiţiilor de detenţie, ci şi în instanţele din România. Sunt tot mai multe hotărâri judecătoreşti prin care deţinuţii primesc daune morale, după ce dau în judecată statul român pentru modul în care sunt nevoiţi să trăiască în puşcărie, scrie luju.ro.

Ultima hotărâre de condamnare a statului român pentru condiţiile din penitenciare a fost dispusă, joi 18 mai 2017, de Judecătoria Braşov. Soluţia a fost dată în dosarul deţinutului Claudiu Oteleanu, aparat de avocatul Ioan Gliga. Astfel, Judecătoria Braşov a hotărât obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerului Finanţelor Publice şi Penitenciarului Codlea la plata în solidar a unor daune morale în cuantum de 4.000 de euro către Claudiu Oteleanu. De asemenea, Judecătoria Braşov a dispus obligarea în solidar a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Penitenciarului Mircurea Ciuc la plată a 1.000 de euro daune morale către acelaşi deţinut.

Iată minuta Judecătoriei Braşov (dosar 15351/197/2016):

Soluţia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a paratei ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a paratului STATUL ROMÂN. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul OTELEANU CLAUDIU în contradictoriu cu paraţii ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, PENITENCIARUL CODLEA şi PENITENCIARUL MIERCUREA CIUC şi în consecinţă:

Obliga în solidar paraţii ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi PENITENCIARUL CODLEA să plătească reclamantului suma de 4000 euro, cu titlu de daune morale. Obliga în solidar paraţii ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANţELOR PUBLICE şi PENITENCIARUL MIERCUREA CIUC să plătească reclamantului suma de 1000 euro, cu titlu de daune morale.

Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată azi, 18 05 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 NCPC”.

Andrei Tudor